Incendiu la o fermă din Arad, în plină noapte
Garda de intervenţie Chișineu Criș din cadrul Detaşamentului de Pompieri Ineu s-a deplasat la miezul nopții trecute în localitatea Socodor, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru a interveni la un incendiu ce se manifesta la o fermă.

Articol editat de Radio Resita, 21 mai 2017, 18:03
În momentul sosirii echipajului, incendiul se manifesta la aproximativ 70% din construcție favorizat de materialul de construcție. Animalele au fost evacuate de proprietar înainte de sosirea pompierilor.
Incendiul a fost stins după aproximativ 3 ore de intervenţie. Cauza probabilă este în curs de stabilire.
ISU ARAD