Inaugurarea Grădinii Zoologice, amânată din nou
Aşteptată cu nerăbdare şi de cei mari şi de cei mici, inaugurarea Grădinii Zoologice din Reşiţa, a fost din nou amânată , deoarece se mai aşteaptă sosirea unor specii de păsări şi a unei familii de zimbri – după cum ne-a informat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Roxana Topală. Pe lângă noi specii de păsări şi animale, au mai fost amenajate o clădire educaţională pentru elevi, un punct veterinar, o carantină, o magazie multifuncţională şi un magazin de suveniruri.
Articol editat de Radio Resita, 14 noiembrie 2013, 15:35
Suprafaţa grădinii zoologice a fost mărită de la 1,4 hectare la 5,6, printr-un proiect în valoare de 7 milioane de lei, din care 75% fonduri provenite de la Ministerul Mediului, şi 25% din fonduri proprii. După cum am mai fost informaţi tarifele de intrare vor rămâne neschimbate, respectiv 2,5 lei pentru adulţi şi 1,1 lei pentru copii.