În staţiune pe banii primăriei
Articol editat de Gerhard Chwoika, 1 iulie 2015, 14:00
150 de pensionari din Târgu Jiu vor beneficia de transport în staţiunea balneoclimaterică Săcelu, pe banii primăriei. Vor fi trei serii a câte şapte zile fiecare, în perioada iulie – august. Cei care pot beneficia de facilitatea de transport trebuie să fie membri ai cluburilor vârstei a treia din municipiul Târgu Jiu, să aibă domiciliul în urbe şi să prezinte recomandarea medicală pentru tratament balnear. Solicitările trebuie făcute în scris până la data de 10 iulie. Ocuparea locurilor se va face începând cu pensionarul a cărui venit este cel mai mic până la completarea locurilor disponibile. (RRA)
Foto: arhiva