Hoţii au luat startul la recoltările de toamnă
Şi în acest an hoţii le-au luat-o înainte, chiar şi celor mai harnici gospodari, începând campania de recoltare de toamnă, înaintea acestora. Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 23 şi 41 de ani, din localitatea hunedoreană Turdaş, au dat iama în culturile de floarea soarelui şi de dovleci, pe terenul unui proprietar de fermă. Aceştia au tatonat terenul şi au constatat că floarea soarelui şi bostanii era numai bune de recoltat, reuşind în timp record să umple cu vârf două căruţe. Când proprietarul terenului a văzut că i-a fost distrusă o mare parte din recoltă, a alertat poliţia. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au reuşit identificarea celor trei suspecţi din localitate, cărora le-au întocmit dosare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, subcomisar Bogdan Niţu. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit păgubitului.
Articol editat de Mirabela Afronie, 30 septembrie 2014, 15:00

(Hardy Cvoica)