Ascultă Radio România Reșița Live

Harta informativă cu punctele de încărcare a maşinilor electrice, lansată de Ministerul Energiei. Operatorii, invitaţi să se înscrie într-o aplicaţie

O hartă informativă cu punctele de încărcare a maşinilor electrice este disponibilă începând de luni pe site-ul Ministerului Energiei, a anunţat, într-o conferinţă de presă, ministrul de resort, Sebastian Burduja.

Harta informativă cu punctele de încărcare a maşinilor electrice, lansată de Ministerul Energiei. Operatorii, invitaţi să se înscrie într-o aplicaţie

Articol editat de Valentina Adam, 13 martie 2024, 07:48 / actualizat: 13 martie 2024, 16:20

„Pe harta actuală, Ministerul Energiei s-a adresat operatorilor privaţil, în parteneriat cu Asociaţia Naţională de Mobilitate Electrică, s-a adresat Asociaţiei Municipiilor din România, s-a adresat Uniunii Consiliilor Judeţene din România şi Asociaţiei Comunelor din România tocmai în încercarea de a coagula toată această informaţie şi de a o prezenta într-un format accesibil pentru România. În acest moment, discutăm de o hartă informativă disponibilă şi pe site-ul Ministerului Energiei, dar viziunea este mai ambiţioasă de atât şi ne-am pus în pielea utilizatorului român, cel care conduce o maşină electrică şi vrea să ajungă din punctul A în punctul B. Este neplăcut să rămâi fără energie într-o asemenea situaţie şi atunci vrem să facilităm în primul rând o interfaţă unică, un singur punct de intrare, un singur gate pentru toţi utilizatorii, astfel încât să nu existe situaţii în care să îşi descarce 6, 8, 10 aplicaţii diferite în telefonul mobil. De asemenea, e foarte important ca pe parcursul dezvoltării acestui proiect să suplimentăm cu un sistem bazat pe senzori IoT – Internetul lucrurilor, prin care eu, ca utilizator, să văd în timp real dacă este liberă staţia unde propun să ajung sau unde trebuie să ajung, pentru că dincolo de ea s-ar putea să nu mai am energia de a merge mai departe”, a spus Burduja, scrie Agerpres.

Consultă HARTA AICI

Potrivit ministrului, acest demers se încadrează în trendul european în care Europa şi-a propus să atingă numărul de 75 de milioane de maşini electrice înmatriculate până în 2030, şi ambiţiei de a avea staţii de încărcare rapidă din 60 în 60 de kilometri pe drumurile principale.

„În România, 42.000 de maşini electrice se aflau în circulaţie şi doar anul trecut au fost înmatriculate 16.800, în creştere de 35% faţă de anul 2022. Îi invităm pe toţi românii, pe toţi cei care fac parte din acest ecosistem, să transmită punctele de încărcare la office@anne.ro pentru a avea de fapt această hartă completă în cel mai scurt timp. Este important să avem aici reflectat şi programul Electric Up 1. Vreau să le mulţumesc operatorilor care au răspuns foarte rapid rugăminţii noastre şi vă mai spun ce mesaj le-am dat astăzi. Le-am spus că, din perspectiva noastră, ce contează în primul rând este interesul cetăţeanului şi acesta este unul dublu. Pe de o parte să aibă o singură aplicaţie, deci o singură interfaţă, să aibă o viaţă mai uşoară prin asta şi, pe de altă parte, să aibă vizibilitatea aceasta în timp real, unde poate să-şi încarce maşina atunci când are nevoie de asta”, a subliniat oficialul.

Demnitarul a punctat, totodată, că piaţa ar trebui să se organizeze, în caz contrar se poate aplica modelul Portugaliei unde Guvernul a legiferat obligaţia operatorilor de staţii de încărcare de a se înscrie într-o aplicaţie unică şi oficială.

„E adevărat, există operatori care preferă să aibă propriile aplicaţii, pentru că asta înseamnă o fidelizare a consumatorului final, sisteme de bonusare etc. Dar credem că putem să găsim o soluţie în care împăcăm şi capra şi varza. Le-am mai spus că m-aş bucura ca piaţa să se organizeze singură. Acesta e un principiu într-o economie capitalistă. Dacă nu, ne vom gândi şi la modelul altor state, cum e Portugalia. Acolo a venit Guvernul şi a spus că „Asta e aplicaţia oficială. Toţi aveţi obligaţia să vă înregistraţi aici şi aceasta este aplicaţia folosită de cetăţeni, cu un sistem unic de plată”. Eu sper că piaţa se va organiza”, a menţionat Sebastian Burduja.

La finele lunii noiembrie a anului trecut, ministrul Energiei a anunţat încheierea etapei de implementare a proiectelor finanţate prin Programul Electric Up. Valoarea contractelor se ridică la aproape 480 milioane lei pentru cei peste 1.500 de beneficiari care au fost deja plătiţi.

Săptămâna Luminată cu obiceiuri şi tradiţii multiple
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 07:11

Săptămâna Luminată cu obiceiuri şi tradiţii multiple

Săptămâna Luminată, care începe imediat după Duminica Paștelui, reprezintă o perioadă sacră și plină de bucurie pentru toți...

Săptămâna Luminată cu obiceiuri şi tradiţii multiple
Moldova Nouă primește 5 milioane de euro prin Programul Regional Vest pentru modernizarea centrului orașului
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 06:00

Moldova Nouă primește 5 milioane de euro prin Programul Regional Vest pentru modernizarea centrului orașului

Moldova Nouă modernizează centrul orașului cu 5 milioane de euro: 11 spații publice vor fi transformate prin fonduri europene. Un amplu proiect...

Moldova Nouă primește 5 milioane de euro prin Programul Regional Vest pentru modernizarea centrului orașului
Investigaţii gratuite în prag de sărbători. Caravana cu Medici din Timişoara a ajuns în Ținutul Pădurenilor
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 20:00

Investigaţii gratuite în prag de sărbători. Caravana cu Medici din Timişoara a ajuns în Ținutul Pădurenilor

Într-o lume în care programările medicale pot dura luni de zile, în care spitalele sunt sufocate, iar medicina urbană pare tot mai departe de...

Investigaţii gratuite în prag de sărbători. Caravana cu Medici din Timişoara a ajuns în Ținutul Pădurenilor
Caraș-Severin: 10 mănăstiri de vizitat în minivacanța de Paște
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 13:00

Caraș-Severin: 10 mănăstiri de vizitat în minivacanța de Paște

Asociația Banatul Montan le propune turiștilor în această mini vacanță un tur al celor mai cunoscute mănăstiri din județul Caraș Severin....

Caraș-Severin: 10 mănăstiri de vizitat în minivacanța de Paște
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 09:20

Noutăți la Grădina Zoologică din Reșița: Lupi albi, lei, tigri și un pui de maimuță exotică

Grădina Zoologică „Ioan Crișan” din Reșița, inaugurată în 1965, este situată în nordul orașului, pe strada Parcului. Numele grădinii...

Noutăți la Grădina Zoologică din Reșița: Lupi albi, lei, tigri și un pui de maimuță exotică
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:00

Medicul Mihaela Dalea avertizează cărășenii: „Atenție la alimentație după post”

După o perioadă îndelungată de post, în care organismul a fost obișnuit cu un regim alimentar bazat pe legume, fructe și alimente ușoare,...

Medicul Mihaela Dalea avertizează cărășenii: „Atenție la alimentație după post”
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 08:00

Oul de Paști: simbol al vieții, tradiției și învierii în culturi diverse

Riturile de primăvară au stat la baza apariției oului de Paști, susțin cercetătorii. Aceste tradiții ancestrale au fost ulterior creștinate...

Oul de Paști: simbol al vieții, tradiției și învierii în culturi diverse
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 19:00

Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Paşte

Învierea Domnului: Tradiții și obiceiuri românești cu semnificații puternice Învierea Domnului, cunoscută drept cea mai importantă...

Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Paşte