Accident mortal de tractor la Petroşniţa

Articol editat de Daniel Babun, 12 noiembrie 2014, 15:50 / actualizat: 12 noiembrie 2014, 18:14
Un tânăr cu vârsta de 19 ani a murit în urma unui grav accident de circulaţie, care a avut loc, miercuri după-amiaza la intrarea în localitatea Petroşniţa din Caraş-Severin. Tânărul conducea un tractor cu care s-a răsturnat într-un şanţ. În urma accidentului, conducătorul vehiculului a suferit răni grave, iar echipajele medicale ajunse la faţa locului au efectuat operaţiuni de resuscitare, fără succes. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga Spitalului Orăşenesc din Caransebeş.
Sursa foto: www.graiulsalajului.ro
(Daniel Babun)