Grav accident de circulaţie cu victimă încarcerată

Articol editat de Mirabela Afronie, 3 ianuarie 2015, 09:30
Un bărbat de 64 de ani din Lugoj a ajuns la spital după ce a pierdut controlul asupra volanului şi s-a izbit violent de un autoturism care circula regulamentar din sensul opus. Accidentul a avut loc pe DN6, între localităţile Topolovăţ şi Şuştra. În urma impactului, şoferul care a provocat accidentul a rămas blocat în maşină şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru a-l elibera. În celălalt autoturism se aflau doi adulţi şi doi copii, dar aceştia nu au fost răniţi. Conform pressalert.ro, circulaţia pe drumul care leagă Timişoara de Lugoj a fost îngreunată zeci de minute până când membrii echipajului de pompieri din cadrul ISU Banat au îndepărtat maşinile de pe şosea.
Foto: lugojonline.ro