Ascultă Radio România Reșița Live

Frontieriştii nu vor să joace „ascunsa”

politia-de-frontiera2

Poliţiştii de frontieră de la Cenad au dejucat o nouă tentativă de trecere ilegală a frontierei. Oamenii legii au descoperit într-un autoturism care se pregătea să iasă din ţară, o româncă ascunsă sub o pătură, pe bancheta din spate. Femeia, în vârstă de 41 de ani, era soţia şoferului şi a declarat că a recurs la această metodă pentru că dorea să ajungă în Germania, dar nu avea documente de călătorie valabile. „În urma verificărilor efectuate a rezultat că persoana ascunsă se numeste Liliana C., în vârstă de 41 ani, este soţia şoferului şi se afla în posesia unui pasaport pentru apatrizi eliberat de autorităţile germane, expirat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, agent şef adjunct Mihaela Leş.
Poliţiştii de frontieră îl cercetează pe Trifu C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar pe Liliana C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Un caz similar a fost înregistrat săptămâna trecută, tot la Cenad, numai că atunci era vorba de cetăţeni italieni.

Frontieriştii nu vor să joace „ascunsa”

Articol editat de Mirabela Afronie, 14 ianuarie 2015, 13:01

Sursa foto: arhivă
(Sebastian Dragomir)

Votarea în străinătate la primul tur de scrutin s-a încheiat
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 09:48

Votarea în străinătate la primul tur de scrutin s-a încheiat

Votarea la sectiile organizate de Ministerul Afacerilor Externe la misiunile diplomatice si oficiilor consulare ale României în strainatate pentru...

Votarea în străinătate la primul tur de scrutin s-a încheiat
Caraş-Severin: Regenerarea fondului forestier – o prioritate pentru silvicultorii bănăţeni
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 09:30

Caraş-Severin: Regenerarea fondului forestier – o prioritate pentru silvicultorii bănăţeni

Direcția Silvică Caraș-Severin prioritizează regenerarea pădurilor pentru a asigura integritatea și durabilitatea acestora, astfel încât...

Caraş-Severin: Regenerarea fondului forestier – o prioritate pentru silvicultorii bănăţeni
Marcel Ciolacu conduce cu 23,54% dintre voturile exprimate, urmat de Călin Georgescu cu 21,26%, după centralizarea a peste 6.000 de procese verbale
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 22:40

Marcel Ciolacu conduce cu 23,54% dintre voturile exprimate, urmat de Călin Georgescu cu 21,26%, după centralizarea a peste 6.000 de procese verbale

Candidatul PSD Marcel Ciolacu conduce cu 23,54% dintre voturile exprimate, urmat de Călin Georgescu cu 21,26%, după centralizarea a peste 6.000 de...

Marcel Ciolacu conduce cu 23,54% dintre voturile exprimate, urmat de Călin Georgescu cu 21,26%, după centralizarea a peste 6.000 de procese verbale
MAI: Peste 200 de posibile incidente de la începerea votării
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 18:43

MAI: Peste 200 de posibile incidente de la începerea votării

Poliţia a înregistrat 208 posibile incidente electorale de la începerea votării, dintre care 107 sunt confirmate, 42 sunt în curs de verificare...

MAI: Peste 200 de posibile incidente de la începerea votării
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 17:13

CNA a decis să sesizeze Biroul Electoral Central pentru că mai multe site-uri au publicat date din exit-poll-uri, lucru interzis de legislație

Consiliul Național al Audiovizualului a hotărât duminică să sesize Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă după ce mai...

CNA a decis să sesizeze Biroul Electoral Central pentru că mai multe site-uri au publicat date din exit-poll-uri, lucru interzis de legislație
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 15:29

Peste 800 de deţinuţi de la Penitenciarul din Timişoara şi-au exercitat dreptul la vot

Persoanele deținute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu...

Peste 800 de deţinuţi de la Penitenciarul din Timişoara şi-au exercitat dreptul la vot
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 15:26

Un posibil incident electoral a fost sesizat astăzi în Caraş-Severin! Două persoane au fost sancționate contravențional cu avertisment

Un posibil incident electoral a fost sesizat astăzi în Caraş-Severin privind continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei...

Un posibil incident electoral a fost sesizat astăzi în Caraş-Severin! Două persoane au fost sancționate contravențional cu avertisment
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 14:53

Drumul 608 A Telescaun-Muntele Mic a fost redeschis astăzi. Se acţionează şi pe 582 E Prislop-Semenic

Drumul 608 A Telescaun-Muntele Mic a fost redeschis astăzi. Iubitorii sporturilor de iarnă pot urca pentru a se bucura de zăpada de peste 20 de...