Ascultă Radio România Reșița Live

[FOTO]Suntem pe rând Mozart și Salieri, să recunoaștem că ambii există în fiecare din noi

 Motto: „În faţa nedreptăţii sorţii, nu protestez decât creând”.W. A. Mozart

[FOTO]Suntem pe rând Mozart și Salieri, să recunoaștem că ambii există în fiecare din noi

Articol editat de Radio Resita, 6 octombrie 2016, 17:13

În perioada 10 octombrie – 19 octombrie, 2016, municipiul de pe Bârzava este gazda celei de-a XXXV-a ediție a manifestării „REȘIȚA ÎN 10 DIMENSIUNI”, organizată de Casa de Cultură a Sindicatelor „Corneliu Diaconovici”.

Marian Apostol, amfitrionul reșițenilor,  s-a înconjurat de o vastă „distribuție” culturală și invită reșițenii  în sala de spectacole. Prima provocare teatrală va avea loc în prima seară a manifestărilor, luni, 10 octombrie ora 19, când iubitorii de teatru sunt așteptați  în sala de spectacole a Casei de Cultură pentru o reîntâlnire de suflet cu mari actori români, dar și cu amintirea celui mai iubit compozitor de muzică clasică Wolfgang Amadeus Mozart, la spectacolul de teatru „Amadeus”,  de Peter Shaffer. Piesa de teatru a fost  scrisă în anul 1979 de autor.

Dramaturgul britanic Peter Shaffer,  care a câștigat un Oscar pentru cea mai bună adaptare a piesei sale „Amadeus”’în anul 1984, a murit, anul acesta, la 90 de ani în Irlanda. Înainte de a primi Oscarul pentru „Amadeus”, Peter Shaffer fusese deja nominalizat la prețioasa statuetă pentru adaptarea pentru marele ecran a piesei sale „Equus”, scrisă în 1973 și pe care a montat-o apoi pe Broadway și la Paris în 1976.

Piesa  „ Amadeus”,  scrisă de Peter Shaffer, porneşte pe urmele lui Mozart, cel idolatrizat astăzi în întreaga lume, dar care a avut o ascensiune rapidă şi o cădere tragică. În 1984, regizorul Miloș Forman o transpune în film şi este câștigă  premiul Oscar.

Apreciat de mass media de specialitate drept cea mai grandioasă producție a anului 2015, spectacolul  care vine la Reșița reuneşte  într-o distribuție de excepție nu mai puțin de patru  capete de afiș pe aceeași scenă: Ion Dichiseanu, Victoria Cociaș, George Piștereanu și Tomi Cristin . Echipa tehnică, decorurile şi costumele inedite, asigură o combinație impresionantă ce potențează un joc fabulos de sunet şi lumini.

Este un spectacol confesiune plin de umor și dramatism, plin de culoare și lumini, totul învăluit de muzica sublima a lui Wolgang Amadeus Mozart. O piesă unică despre un personaj unic. La scurt timp după moartea surprinzătoare a lui Wolfgang Amadeus Mozart, apar zvonuri că acesta ar fi fost otrăvit. Adevăr sau Legendă? Antonio Salieri, fostul compozitor al curţii lui Iosif al II-lea, este acuzat după câţiva ani că ar fi vinovat de moartea lui Mozart. Să fie el criminalul? Iniţial compozitorul cu cel mai mare succes la curtea Împăratului austriac, Salieri îşi pierde statutul privilegiat în momentul în care copilul minune Mozart apare pe scena muzicală a epocii.

Salieri se revoltă împotriva lui Dumnezeu. Nu poate şi nu vrea să înţeleagă cum acest copilandru neadaptat, Mozart, poate fi geniul ales, iar el doar un compozitor mediocru cu ceva mai mult talent. Ros de invidie, Salieri jură să se răzbune. Vrea să îl distrugă pe acest Mozart, preferatul unui Dumnezeu nedrept, şi o va face cu orice mijloace.

„De ce Mozart și nu eu?”, se intreaba Salieri. El vrea să înțelegem că i-a fost imposibil să accepte că Mozart a fost „flautul” peste care Dumnezeu a ales să-și reverse harul, făcându-l să cânte cu ușurință, cu bucurie și fără „corecturi” o muzică de neegalat.

„Propun prin acest spectacol o întâlnire a profanului cu divinul din muzica lui Mozart, o întâlnire a harului actorilor de excepție cu așteptările publicului larg. O întâlnire a purității luminoase cu muzica din noi și în tot acest joc, să ne imaginăm că suntem pe rând Mozart și Salieri,  iar la final să recunoaștem că ambii există în fiecare din noi. Dintotdeauna!”, a declarat regizorul Toma Enache.

Într-adevăr Fiecare Mozart al intelectualităţii, al muzicii şi al artelor frumoase a avut şi va avea în jurul lui cel puţin un Salieri.

„Îmi trece prin minte atâta muzică şi nu uit niciodată nicio notă; este, fără îndoială, unul dintre cele mai mari haruri pe care mi le-a dat Dumnezeu, această facultate de a păstra în memorie toate armoniile ce mi-au trecut prin minte”, mărturisea   Wolfgang Amadeus Mozart.

Din distribuție fac parte actorii: Ion Dichiseanu, Tomi Cristin, Victoria Cocias, Eugen Cristea, Daniel Nițoi, Malina Tomoiagă, Liviu Cheloiu, Teodora Calagiu Garofil, Theodora Vasu Mustafa, Andrei Necula, Armand Iliescu, Laura Ciorei, Darko Huruială! Regia: Toma Enache

Epilog: „Salieri: Sfântul ocrotitor al mediocrităţii”. Peter Shaffer

Anca Bica Bălălău

Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Paşte
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 19:00

Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Paşte

Învierea Domnului: Tradiții și obiceiuri românești cu semnificații puternice Învierea Domnului, cunoscută drept cea mai importantă...

Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Paşte
DSP Caraș-Severin asigură permanență de Paște: SAJ şi toate spitalele au liniile de gardă pregătite
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 16:55

DSP Caraș-Severin asigură permanență de Paște: SAJ şi toate spitalele au liniile de gardă pregătite

Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin asigură permanenţă pe perioada sărbătorilor, astfel încât toţi cetăţenii care se...

DSP Caraș-Severin asigură permanență de Paște: SAJ şi toate spitalele au liniile de gardă pregătite
Moldova Nouă primește 5 milioane de euro prin Programul Regional Vest pentru modernizarea centrului orașului
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 13:00

Moldova Nouă primește 5 milioane de euro prin Programul Regional Vest pentru modernizarea centrului orașului

Moldova Nouă modernizează centrul orașului cu 5 milioane de euro: 11 spații publice vor fi transformate prin fonduri europene. Un amplu proiect...

Moldova Nouă primește 5 milioane de euro prin Programul Regional Vest pentru modernizarea centrului orașului
86 de locuri de muncă sunt vacante în Caraș-Severin
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 08:00

86 de locuri de muncă sunt vacante în Caraș-Severin

86 de locuri de muncă sunt vacante în Caraș-Severin. Majoritatea sunt disponibile în municipiile Reşiţa şi Caransebeş. Agenția Județeană...

86 de locuri de muncă sunt vacante în Caraș-Severin
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 16:25

Fundația Humanitas Pro Deo Reșița, beneficiară a programului național „Dăm Click pe România 2024″​

În cadrul celei de-a doua etape a ediției 2024 a programului „Dăm Click pe România”, Asociația Ateliere Fără Frontiere a donat...

Fundația Humanitas Pro Deo Reșița, beneficiară a programului național „Dăm Click pe România 2024″​
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 15:42

​A început numărătoarea inversă pentru Timotion 11: înscrierile se încheie pe 28 aprilie

Cea de-a 11-a ediție a Timotion, cel mai mare eveniment sportiv și filantropic din vestul României, se apropie cu pași repezi. Evenimentul este...

​A început numărătoarea inversă pentru Timotion 11: înscrierile se încheie pe 28 aprilie
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 12:32

Recomandările medicilor pentru Sărbători Pascale fără probleme de sănătate

Institutul Național de Sănătate Publică: „Moderația este cheia sănătății!” – ce trebuie să știm despre alimentație, mișcare și...

Recomandările medicilor pentru Sărbători Pascale fără probleme de sănătate
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 12:00

Vreme instabilă în vestul țării: averse, descărcări electrice și vânt puternic în următoarele ore

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică privind instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate,...

Vreme instabilă în vestul țării: averse, descărcări electrice și vânt puternic în următoarele ore