Ascultă Radio România Reșița Live

[FOTO] Timişorenii vor un oraş curat, dar…

aries20

În Timişoara s-au înmulţit rampele clandestine cu deşeuri. Poliţiştii locali au depistat luna trecută 14 persoane care au abandonat gunoaie pe domeniul public. Datele contravenienţilor au fost transmise Direcției de Mediu din cadrul Primăriei pentru a se lua măsurile de recuperare a sumelor alocate efectuării curățeniei. Poliţiştii reamintesc că nerespectarea prevederilor legale referitoare la salubrizarea localității, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1000 lei pentru persoane fizice şi de la 1000 la 2000 de lei pentru persoane juridice.
Tot pentru menținerea unui oraș curat, polițiștii locali atrag atenția cetățenilor și cu privire la responsabilitățile pe care le au cu privire la respectarea legislației privind protecția mediului în perioada în care va demara acțiunea ”Curățenia de primăvară”, mai exact în perioada 16-29 martie 2015. Astfel, potrivit HCL 299/2012, se interzice proprietarilor de imobile (case individuale), asociaţiilor de proprietari/locatari, instituţiilor publice, agenţilor economici scoaterea şi depozitarea pe domeniul public în cadrul acţiunilor ecologice (Curăţenia Generală de Primăvară/Toamnă), de deşeuri din amenajări interioare (moloz) şi deşeuri din curăţirea pivniţelor şi podurilor (praf de cărbune, ţigle, cărămizi, faianţă şi gresie sparte). Este interzisă scoaterea şi depozitarea pe domeniul public a obiectelor de uz casnic/gospodăresc, deşeurilor vegetale rezultate din curăţirea arborilor plantaţi pe aliniamentele stradale şi a spaţiilor verzi din jurul imobilelor ce se colectează în cadrul acţiunilor ecologice (Curăţenia Generală de Primăvară/Toamnă) mai devreme de o zi faţă de cea în care este programată colectarea, precum şi după ziua în care este programată colectarea în zonele şi cartierele din municipiul Timişoara.

cimitirul

[FOTO] Timişorenii vor un oraş curat, dar…

Articol editat de Mirabela Afronie, 7 martie 2015, 07:00

Foto: Primăria Timişoara
(Sebastian Dragomir)

Probleme frecvente semnalate de pensionarii cărășeni
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 13:43

Probleme frecvente semnalate de pensionarii cărășeni

Majoritatea pensionarilor care se adresează în această perioadă Casei Județene de Pensii Caraș-Severin o fac pentru a obține informații...

Probleme frecvente semnalate de pensionarii cărășeni
Autoritățile sunt cu ochii pe rezerva de apă din Caraș-Severin
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 11:39

Autoritățile sunt cu ochii pe rezerva de apă din Caraș-Severin

Rezerva de apă din lacurile de acumulare din Banatul montan este redusă. Cu toate acestea, nu există riscuri de alimentare a orașelor din...

Autoritățile sunt cu ochii pe rezerva de apă din Caraș-Severin
Peste 40 de intervenţii în 4 zile: bilanțul pompierilor cărășeni de Paște
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 11:04

Peste 40 de intervenţii în 4 zile: bilanțul pompierilor cărășeni de Paște

Peste 40 de intervenţii au avut loc în 4 zile, arată bilanţul pompierilor cărăşeni de Paşte. În perioada 18–21 aprilie 2025, pompierii...

Peste 40 de intervenţii în 4 zile: bilanțul pompierilor cărășeni de Paște
Investiții de peste un milion și jumătate de euro la Centrul UBB din Reșița
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 11:03

Investiții de peste un milion și jumătate de euro la Centrul UBB din Reșița

Un nou pas spre modernizarea sistemului universitar din municipiul Reşiţa este în curs de implementare. Investiții de peste un milion și...

Investiții de peste un milion și jumătate de euro la Centrul UBB din Reșița
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 07:24

Pecica se transformă cu ajutorul fondurilor europene

Pecica investește în spații verzi și calitatea vieții. Cinci zone publice vor fi reamenajate cu fonduri europene prin ADR Vest. Pecica intră...

Pecica se transformă cu ajutorul fondurilor europene
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 21:40

Papa Francisc a decedat în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)

Papa Francisc a decedat în urma unui accident vascular cerebral care a provocat o comă și o insuficiență cardiocirculatorie ireversibilă, a...

Papa Francisc a decedat în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 14:42

Moartea Papei Francisc – Timp de doliu şi reflecţie pentru lumea creştină

Moartea Papei Francisc reprezintă un timp de doliu şi reflecţie pentru lumea creştină, a declarat pentru ascultătorii Radio Reşiţa vicarul...

Moartea Papei Francisc – Timp de doliu şi reflecţie pentru lumea creştină
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 11:13

Papa Francisc a murit în a doua zi de Paşte la vârsta de 88 de ani

Papa Francisc a murit pe 21 aprilie 2025, în Casa Santa Marta, la vârsta de 88 de ani. Papa Francisc a murit în a doua zi de Paște, la vârsta de...