[FOTO] Solidaritatea colegială a dat roade pentru al 3-lea an
Articol editat de Radio Resita, 15 decembrie 2015, 18:35
Ediţia de iarnă a campaniei „Solidaritatea Colegială” derulată de Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative(FICE) – filiala Caraş-Severin s-a încheiat marţi în cadru festiv.
Elevi din şcolile reşiţene cu posibilităţi material reduse, însoţiţi de cadre didactice şi părinţi au primit cadouri pregătite de colegii lor în cadrul campaniei ajunsă la a 3-a ediţie.
Copiii au rămas uimiţi de generozitatea celor care le-au oferit cadouri, unele pachete fiind aproape cât înălţimea lor .
Cei mici au primit tot în cadrul acestei campanii şi o masa caldă, iar corul Liceului Teologic Baptist din Reşiţa condus de prof. Cornel Todea a intonat colinde pentru a întregi astfel atmosfera de sărbătoare.
Campania a început la sfârşitul lunii noiembrie când profesorii şi-au îndemnat elevii cu posibilităţi material bune să -i ajute cu daruri pe colegii lor mai puţin norocoşi în cee ace priveşte situaţia materială. Daruri au primit şi elevi din alte şcoli ale judeţului care, din cauza distanţei nu au putut fi prezenţi la reuniunea festivă de la Reşiţa – a menţionat inspectorul Manuela Stan- coordonatorul campaniei.(Daniela Tudor)