[FOTO] Salvator la 9 ani: Și-a salvat familia din calea flăcărilor
Un băiat de 9 ani și-a salvat familia de la moarte. Restul membrilor familiei dormeau în timp ce locuința a fost cuprinsă de flăcări.
Articol editat de Mirabela Afronie, 26 decembrie 2016, 15:01
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „BANAT” al județului Timiș a fost anunțat, în jurul orei 10:45, despre producerea unui incendiu la o casă de locuit în localitatea Teremia Mare.
La locul intervenției s-au deplasat, din partea Stației de Pompieri Sânnicolau Mare, două autospeciale de lucru cu apă și spumă, un echipaj SMURD, un ofițer și nouă subofițeri. În sprijinul acestora a venit și o autospecială a SVSU Teremia Mare.
Familia care locuia în acea casă, formată din mama și trei copii minori în vârstă de 2, 5 și respectiv 9 ani s-au autoevacuat din locuință, fiind alertați chiar de copilul de 9 ani, care a observat primul incendiul în timp ce ceilalți dormeau, salvându-și astfel familia de la o tragedie mult mai mare. Aceștia au primit îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD și sunt în afara oricărui pericol, dar vor fi nevoiți să locuiască în altă parte deoarece incendiul a afectat toate încăperile locuinței.