[FOTO] Peşte capturat pe uscat
Articol editat de Sebastian Dragomir, 20 februarie 2014, 11:25 / actualizat: 20 februarie 2014, 15:21
Aproape 200 de kilograme de peşte au fost confiscate ieri de poliţiştii de frontieră cărăşeni în urma unui control în trafic pe DN 57 A, între localităţile Şuşca şi Moldova Veche. Într-un autoturism a fost depistată o cantitate importantă de peşte din speciile şalău, somn, crap, caras, plătică, avat şi ştiucă. Conducătorul maşinii, un bărbat de 31 de ani din Caraş-Severin, nu avea documente legale de provenienţă, aşa că marfa, în valoare de peste 1.300 de lei, a fost predată unei societăţi autorizate în vânzarea peştelui. Bărbatul este cercetat penal pentru deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor ori produselor din peşte obţinute din pescuit.
(Sebastian Dragomir)