[FOTO] De la ora 22:00- „Provocarea serii: între da şi nu”: de la Aca de Barbu, la Corneliu Murgu, astăzi, Opera Naţională din Timişoara cântă şi plânge…

Motto: „Am văzut îngerul în piatră şi am sculptat până l-am eliberat.”  Michelangelo

Articol editat de Radio Resita, 27 aprilie 2021, 18:07 / actualizat: 28 aprilie 2021, 17:47

Radio România Reşiţa este radioul oamenilor şi promovează Valoarea. Din acest motiv şi din respect pentru toţi ascultătorii aducem pe calea undelor în casele şi sufletele voastre, oameni de valoare, a căror menire este aceea de-a înălţa cultura şi spiritul poporului român.

Sunt pe lume oameni cu o activitate atat de prodigioasă şi care lasă în urma o operă atât de consistentă, încât ne întrebăm cu stupoare: oare au avut timp sa mai şi trăiască? Nici nu mai contează, căci opera eclipsează întru totul viaţa civilă…

În această seară, de la ora 22, la emisiunea „Provocarea serii: între da şi nu”, vom face vorbire aniversarea Operei timişorene şi despre urcarea în veşnicie a maestrului Corneliu Murgu… de la Aca de Barbu, la Corneliu Murgu, astăzi Opera Naţională din Timişoara cântă şi plânge…

Astăzi, comunitatea bănăţeană a fost îndoliată de o veste care a venit exact când Opera Naţională Timişoara împlineşte 74 de ani de  la primul spectacol al acestei instituții, marele tenor de talie internațională CORNELIU MURGU și cel care a condus timp de 19 ani destinele Operei timișorene a trecut  în eternitate.

Ce armonie auzim la poarta paradisului? Ce se poate auzi numai acolo? Dacă cu Bach simţim regretul după paradis, cu Mozart suntem în paradis. Această muzică este cu adevărat paradisiacă. Armoniile ei sunt un dans de lumină în veşnicie. De la Mozart putem învăţa ceea ce înseamnă conceptul graţios al veşniciei. O lume fără timp, fără durere, fără păcat… Bach ne vorbea de o tragedie a îngerilor; Mozart de o melancolie a îngerilor. Melancolia angelică, ţesută din seninătăţi, transparenţe, joc de culori.Ai atunci impresia că ţie, fiinţă nemângâiată de a trăi, îţi cresc aripi ce te avântă într-un zbor senin, cu surâsuri discrete şi voalate, cu eternităţi de farmec eteric şi de transparenţe dulci şi mângâietoare. Este ca şi cum ai evolua într-o lume de rezonanţe transcendente şi paradisiace. În orice om este ca potenţă ceva îngeresc, dacă n-ar fi decât regretul după o astfel de puritate şi aspiraţia după o veşnicie de seninătăţi… Pornind de la emoţionante mărturisire a lui Emil Cioran , vom face vorbire despre cariera artistică a timișoreanului Corneliu Murgu ce a cunoscut o traiectorie spectaculoasă, răspândită pe cinci continente și strălucind pe cele mai importante scene ale lumii, de la Staatsoper din Viena la Tokyo, de la Muenchen la Metropolitan din New York, de la Covent Garden din Londra la Johannesbourg și de la Paris la Melbourne alături de cei mai mari artiști ai generației sale. În toată această excepțională activitate și subliniind ori de câte ori a avut posibilitatea că este originar din Timișoara – orașul în care s-a declanșat Revoluția Română din 1989, s-a implicat în organizarea a două concerte în beneficiul României, la 26 decembrie 1989 la Paris și la 30 ianuarie 1990 la Viena. Aceste repere, alături de eleganța sa aristocratică caracterizează o personalitate și un om deosebit despre care nu putem vorbi decât la timpul prezent, Maestrul CORNELIU MURGU va fi mereu alături de noi, ocupând un binemeritat loc în istoria acestui teatru pe care l-a iubit atât de mult.

Despre ceea ce a însemnat şi înseamnă în viaţa culturală naţională şi internaşională ,CORNELIU Murgu, vor face mărturisiri distinsa doamnă Lia Lucia Epure, un nume de referinţă al presei româneşti şi actualul directorul operei timişorene, maestrul Christian Rudik şi maestrul Sabin Pautza!

Opera Naţională Română din Timişoara este o instituție  publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Culturii din România care susține spectacole de operă, operetă, musical, balet, operă și musical pentru copii și gale. Opera Naţională Română Timişoara a fost înfiinţată prin Decretul Regal nr. 254, din 30 martie 1946.

 Printre personalităţile ce au marcat pregnant viaţa noastră muzicală în prima jumătate a veacului XX, Aca de Barbu ocupă un loc aparte, nu doar prin anvergura artei sale, ci şi prin plurivalenţa talentului, prin implicarea ardentă fie ca interpretă de cotă internaţională, fie ca regizor sau ca prim director al Operei din Timişoara, la înfiinţarea şi dezvoltarea căreia a contribuit într-o manieră impresionantă.

Prima directoare a Operei din Timișoara, între anii 1946-1956, Aca de Barbu s-a născut la 31 iulie 1893, la Sighişoara, în judeţul Mureş.

„Aca de Barbu, prima directoare a Operei din Timișoara, a fost o personalitate deosebită. În tinerețe, o soprană remarcabilă care a cântat mult și la Viena și un eminent om de teatru. Ea a pus temelia întregii instituții până când, la începutul anilor ’50, a fost scoasă din funcție din cauza originii sociale «nesănătoase». Aca de Barbu provenea dintr-o nobilă familie românească, fiind căsătorită cu avocatul Birăescu, un burghez comme il faut” – spune o altă personalitate a Timișoarei, Ioan Holender, în „De la Timișoara la Viena”.

Fiica lui Sever de Barbu, funcționar de bancă în Reghin, Aca de Barbu a studiat la Conservatorul din Târgu Mureș și, apoi, la Academia de Muzică din Viena, în 1910, unde după doi ani renunță din cauza unor probleme financiare.

În 1914, semnează un contract cu opera din Hamburg, unde cântă pe marile scene ale Europei.

În 1922 – 1933, este prim-solistă a Operei din Cluj-Napoca, după care se mută împreună cu soţul, juristul Nicolae Birăescu, la Bucureşti, unde cântă până în 1945, când, la 1 septembrie, este pensionată abuziv.

Înființată în 1920, Opera Română din Cluj s-a deplasat destul de des la Timișoara, pentru ca, între 1940 și 1945, în urma cedării Ardealului prin Dictatul de la Viena, să-și desfășoare în refugiu activitatea în capitala Banatului, devenind Opera din Cluj – Timișoara, al cărei director a fost numit compozitorul Sabin Drăgoi.

În urma unui memoriu trimis autorităților, pe 13 februarie 1946, Aca de Barbu este angajată la Opera din Timișoara, întemeiată prin decret al Regelui Mihai la 30 martie 1946, unde va funcționa ca director.

În urma unui memoriu trimis autorităţilor, pe 13 februarie 1946 este angajată la Opera din Timişoara, întemeiată prin decret al Regelui Mihai la 30 martie 1946, unde va funcţiona ca director. Primul spectacol, regizat de ea, a fost Aida lui Giuseppe Verdi, jucat pe 27 aprilie 1947 şi difuzat prin megafoane în Piaţa Operei.

Pe scenă, în fața publicului, unde s-a aflat și prim-ministrul de atunci, dr. Petru Groza, Aca de Barbu a spus: ”Iată visul nostru împlinit! Se deschid porțile acestui așezământ de artă lirică, pentru a răspândi ca un far luminos arta cântului și a muzicii – citadela culturală într-o provincie atât de înfrățită cu muzica și poezia. În acest Banat, care prin tradițiile lui este îndreptățit a avea o operă proprie, aici, în țara cântului unde de veacuri răsună melodiile duioase ale doinei românești”…

Primul consiliu de administrație al Operei Române din Timișoara a cuprins personalități marcante ale vremii respective: Aca de Barbu – director și regizor artistic, Traian Nicolau – director artistic, Mihai Bota – director administrativ, Gheorghe Marianciu – secretar studii muzicale, Gheorghe Pavel, Traian Mihăilescu, Hermann Klee, Constantin Daminescu – dirijori, Mercedes Pavelici – maestru de balet, Ionica Mihai și Eugen Gropșianu – regizori.

Structura compartimentelor a fost: 45 de soliști vocali, 46 de instrumentiști, 60 de coriști, 19 balerini, 30 personal tehnic de scenă, 8 corepetitori și 1 sufleur.

Conduce noua instituţie până în 1956, când este îndepărtată, din cauza originii sale „nesănătoase”. Continuă să predea la Conservatorul din Bucureşti până la moarte.

înzestrată cu un glas de o calitate şi o amploare surprinzătoare, s-a remarcat imediat după studiile de perfecţionare de la Academia vieneză, fiind angajată succesiv la Opera din Hamburg, la alte teatre germane, la Brno, revenind la Viena (atât la Karlstheater, cât şi la Theater an der Wien sau Volksoper), optând însă, din 1921, pentru continuarea carierei solistice la nou înfiinţata Operă din Cluj, unde a dat viaţă unor personaje memorabile, partener fiindu-i, adesea, renumitul tenor lugojean Traian Grozăvescu. Invitată frecvent şi apoi angajată la Opera bucureşteană (din 1934), a dat viaţă unor roluri precum Santuzza, Tosca, Elsa, Elisabeta, Amelia, Leonora beethoveniană, Rachel sau Anca (Năpasta) şi Mama (Săptămâna luminată) dar şi Butterfly sau Rosalinde, un aspect rar întâlnit fiind abordarea rolurilor de soprană, dar şi de mezzosoprană din aceleaşi opere, devenind astfel, pe rând, Aida şi Amneris, Carmen şi Micaela.

Efervescenţa creatoare şi tenacitatea sa au „molipsit” întreg ansamblul, astfel încât, lucrând în paralel câteva producţii (pe care le-a regizat), a inclus în repertoriu, până la finele stagiunii, Traviata, Casa cu trei fete, Madama Butterfly, alternând cu primele balete în coregrafia eminentei Merdeces Pavelici.

Aca de Barbu a reuşit, în cei 9 ani de directorat, să realizeze montări de referinţă, într-un număr impresionant, pregătind tinerii artişti, invitând totodată foşti colegi de marcă – de la Cluj sau Bucureşti – să evolueze în spectacolele teatrului, pe afiş regăsindu-se majoritatea operelor în care ea însăşi cântase cu enorm succes, o dovadă elocventă în acest sens fiind interpretarea rolului Santuzza în Cavalleria rusticana alăturată premierei cu Paiaţe, artista fiind ovaţionată astfel în… triplă ipostază.

Dorind să atragă un public cât mai larg către marea muzică, a inaugurat şi seria turneelor în oraşe învecinate, dar şi stagiunile estivale în Parcul rozelor, atât de apreciate şi atunci, ca şi acum, dar a înfiinţat şi un Studio de operă (pepinieră pentru „marea scenă”), inaugurat cu o Suită de balet şi mozartianul Bastien şi Bastienne.

Încercând cu un adevărat eroism să depăşească şi animozităţile apărute în teatru, dar şi stavilele ideologiei vremii, a pus în scenă creaţii din literatura universală, pregătind însă tineri regizori, încurajând dirijori de talent, semn al dorinţei permanente de „mai bine”, reușind să prezinte, în doar două stagiuni, aproape 20 de titluri extrem de variate şi atractive.

Refuzând compromisul de orice fel, susţinându-şi cu demnitate convingerile care începuseră să „deranjeze”, a încercat să-i înlăture pe cei mediocri sau oportunişti, singurul aspect pe care a fost nevoită să-l accepte fiind montarea unor lucrări fără valoare artistică dar… „angajate” politic, uitate însă după câteva reprezentaţii. 

 Amplificarea conflictelor interne şi mai ales ostilitatea vizibilă a oficialilor locali au condus, prin „deciziunea” nr. 670 din 20 noiembrie 1954, la înlocuirea eminentei artiste – după patru decenii de carieră şi 8 ani dăruiţi noului teatru -, cu un tânăr devotat partidului.

Astfel se încheia „epoca” ce va purta întotdeauna numele primei conducătoare a teatrului.

Ironia sorţii a făcut ca exact în acea perioadă, celebra soprană Elisabeth Schwartzkopf să „se intereseze de (…) Aca de Barbu” – o recunoaștere la nivel internaţional pe care o merita din plin, dar despre care probabil nu a aflat niciodată…

Stabilindu-se la Bucureşti ,unde pentru scurt timp a predat la Conservator, marcată de încercări dureroase, supra-solicitată de efortul inuman din primele stagiuni ale Operei, Aca de Barbu s-a îmbolnăvit dar, ignorând suferinţa, a continuat să lucreze fie la premiera cu Madama Butterfly la nou înființata Operă din Iași, fie la opereta Liliacul ce a inaugurat Teatrul Liric din Constanţa.

Şi totuşi, în 21 martie 1958, nu a mai reuşit să lupte şi… a plecat în nemurire să se odihnească, în sfârşit…

La Opera din Timişoara, amintirea sa continuă să dăinuiască, bustul în bronz al inegalabilei artiste veghează, seară de seară, în „sala oglinzilor”, iar cei care au cunoscut-o au aşternut, în volume de amintiri, cuvinte emoţionante despre prima directoare a teatrului. Omagiu binemeritat, o reverenţă plină de emoţie în faţa unei mari personalităţi – Aca de Barbu, simbol al Operei din Timișoara.

La data de 24 septembrie 2004, Operei din Timişoara i se conferă titulatura de Operă Naţională ca o recunoaştere a meritelor acestui colectiv pentru întreaga muncă asiduă depusă în slujba artei şi culturii româneşti în ţară şi străinătate.

Rămâneți ACASĂ pe frecvenţele 105.6 FM şi 91,9 FM – 92,8 FM pentru ascultătorii din Clisura Dunării, sau pe radioresita.ro, ori pe telefon, indiferent că este fix sau mobil, sunând la numărul 031.504.04.34, apel cu tarif normal, puteţi asculta oricând şi de oriunde Radio Reşiţa.

Epilog: „Dragostea face înger pe cel hrănit şi crescut de ea.”   Sfântul Ioan Gură de Aur

Anca Bica Bălălău