Ascultă Radio România Reșița Live

[FOTO-AUDIO] Azi, Avram Iancu înoată, în premieră, la Văliug în vederea pregătirii unui nou record mondial dedicat legendei gimnasticii româneşti, Nadia Comăneci!

Înotătorul hunedorean Avram Iancu este primul român care a reuşit să traverseze Canalul Mânecii, în august 2016,  având doar slip şi cască şi a parcurs înot Dunărea de la izvoare la vărsare, fără costum de neopren în anul 2017 pe o distanţă de 2.860 de kilometri, apoi a traversat Marea Negră, Anul Centenarului 2018, când a înotat 680 de kilometri de-a lungul ţărmului, de la Sulina la Istanbul, timp de 60 de zile, în memoria lui Constantin Brâncoveanu, ucis la Istanbul împreună cu fiii săi, mărturisind: „Există, în lumea asta, valori pentru care merită să lupti și care transcend chiar și moartea”.

[FOTO-AUDIO] Azi, Avram Iancu înoată, în premieră, la Văliug în vederea pregătirii unui nou record mondial dedicat legendei gimnasticii româneşti, Nadia Comăneci!

Articol editat de Radio Resita, 9 iulie 2021, 14:20 / actualizat: 10 iulie 2021, 9:10

Totodată este al patrulea român din istorie care a încheiat al treilea Arctic Ultra 6633, concurs ce se desfăşoară în conditii extreme, după  Tibi Uşeriu care a câştigat de trei ori Arctic Ultra 6633 şi după Andrei Roşu şi Vlad Tănase.

După ce a făcut diferite acte caritabile prin performanţele sale sportive, polisportivul se pregăteşte pentru un nou record mondial la înot de anduranţă.

Bibliotecarul din Petroşani și-a propus să străbată în această vară, Lacul Balaton din Ungaria într-o cursă continuă de trei zile şi trei nopţi fără oprire.

În vederea realizării acestui nou record, Crăişorul Dunării, Avram Iancu vine în Munţii Banatului, vineri, 9 iulie pentru traversarea lacului Văliug ce este parte din antrenamentele pe care le face pentru a doborî recordul propus la Balaton, în Ungaria pe 18 iulie.

În exclusivitate pentru Radio România Reşiţa, a mărturisit:

„Sunt la capătul unei serii foarte lungi şi foarte istovitoare de antrenamente şi m-am gândit la acest lac minunat, Văliug, n-am fost niciodată acolo, dar cu această ocazie vreau să îl bifez şi să îl inot tot.

Mă pregătesc foarte intens, în această lună pe 18 iulie intenţionez să fac un nou record mondial, încerc să realizez cel mai lung înot după durata de timp al acestuia, actualul record este de 67 ore şi 16 minute de înot fără întrerupere, ori eu vreau să înot 72 de ore, adică 3 zile şi trei nopţi. În cazul în care voi reuşi voi dedica acest record în amintirea marelui zece al Nadiei Comăneci care în urmă cu 45 de ani exact pe 18 iulie reuşea să uimească planeta şi în plus tot anul acesta şi eu am împlinit 45 de ani. Mulţumesc tare mult Radio România Reşiţa şi eu sunt alături de voi, oricând,”a mărturisit Avram Iancu pentru radioul reşiţean.

Pe parcursul acestei încercări,pe lacul Balaton din Ungaria, Avram Iancu nu are voie să se oprească şi nu va putea purta costum de neopren.

De asemenea, pe timpul traversării lacului sportivului nu-i va fi permis să atingă pe cineva sau barca însoţitoare. Singurul lucru permis este ca echipa sa de suport să-i arunce hrana necesară, la fiecare jumătate de oră.

Aşadar, vineri 9 iulie, ora 18:00, îl susţinem pe Avram Iancu la Văliug, în vederea pregătirii unui nou record mondial dedicat legendei gimnasticii româneşti, Nadia Comăneci.

Anca Bica Bălălău

Avarie majoră la rețeaua de apă din Oțelu Roșu
Actualitate sâmbătă, 22 februarie 2025, 10:38

Avarie majoră la rețeaua de apă din Oțelu Roșu

Avarie majoră la rețeaua de apă din Caraș-Severin! Echipele AQUACARAȘ intervin pentru remediere. Echipele AQUACARAȘ au lucrat intens în...

Avarie majoră la rețeaua de apă din Oțelu Roșu
Val de controale în Caraș-Severin: Zeci de arme confiscate
Actualitate sâmbătă, 22 februarie 2025, 08:54

Val de controale în Caraș-Severin: Zeci de arme confiscate

În 2024, polițiștii din Caraș-Severin au intensificat verificările privind regimul armelor, munițiilor, materialelor explozibile și al...

Val de controale în Caraș-Severin: Zeci de arme confiscate
Reabilitarea Școlii Gimnaziale Nr. 8 din Reșița, aproape finalizată
Actualitate vineri, 21 februarie 2025, 17:10

Reabilitarea Școlii Gimnaziale Nr. 8 din Reșița, aproape finalizată

Demarate acum patru ani, lucrările de reabilitare a Școlii Gimnaziale Nr. 8 din Reșița se apropie de finalizare. Cu investiții de milioane de...

Reabilitarea Școlii Gimnaziale Nr. 8 din Reșița, aproape finalizată
Fiica milionarului ucis la Arad cu o bombă amplasată în maşină, eliberată din arest
Actualitate vineri, 21 februarie 2025, 17:09

Fiica milionarului ucis la Arad cu o bombă amplasată în maşină, eliberată din arest

Fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, Laura Bîlcea, va fi eliberată din arest, a decis, vineri, Înalta Curte de Casaţie şi...

Fiica milionarului ucis la Arad cu o bombă amplasată în maşină, eliberată din arest
Actualitate vineri, 21 februarie 2025, 11:39

Cartierele istorice ale Timişoarei, revitalizate prin investiţii strategice

Cartierele istorice ale Timişoarei sunt revitalizate prin investiţii strategice. Timișoara își consolidează astfel, statutul de oraș european...

Cartierele istorice ale Timişoarei, revitalizate prin investiţii strategice
Actualitate vineri, 21 februarie 2025, 07:33

Accident cu maşina de poliţie în Oţelu Roşu

Un accident cu maşina de poliţie a avut loc în Oţelu Roşu. Poliţiştii din autospecială au ajuns la spital. Când a avut loc accidentul...

Accident cu maşina de poliţie în Oţelu Roşu
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 20:29

Timișoara se alătură valului internațional de solidaritate cu Ucraina, marcând trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei

Timișoara marchează trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei asupra Ucrainei printr-o serie de evenimente desfășurate între 20 și 24...

Timișoara se alătură valului internațional de solidaritate cu Ucraina, marcând trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 18:51

Masă gratuită pentru elevii din Reșița

Elevii de gimnaziu cazați în internatele școlare din Reșița vor beneficia de masă gratuită la cantinele școlare din oraș. Consiliul Local a...

Masă gratuită pentru elevii din Reșița