Prima pagină » Actualitate » [FOTO-AUDIO] Adrian Păunescu, 76 de ani de la naştere!

[FOTO-AUDIO] Adrian Păunescu, 76 de ani de la naştere!

Tot Adrian Păunescu a înfiinţat o mişcare culturală fără precedent pentru perioada comunistă, Cenaclul Flacăra, un fenomen cultural ce s-a desfășurat între anii 1973 și 1985.De la poezia compusă de însuși Adrian Păunescu, uneori și instant, pe scenă, și până la versurile recitate din poeziile poeților consacrați, de la muzica timid îngânată de debutanți anonimi, care urcau pentru prima dată pe scenă și până la unele piese deja cunoscute a unor formații sau grupuri muzicale și a unor soliști deja afirmați, Cenaclul Flacăra a delectat publicul cu muzică începând de la melodii populare și până la muzică clasică, folk și rock. Din 1973 (prima oară) până în 1985 (ultima oară) au avut loc 1.615 spectacole de muzică și poezie.

Articol editat de Radio Resita, 19 iulie 2019, 20:19

Este greu de povestit la trecut despre un poet, mai ales când poezia sa este nemuritoare, mai ales când numele lui este Adrian Păunescu și unul din ultimii marii clasici căruia am avut șansa să îi fim contemporani. Un mare român și un amfitrion al versului limbii și literaturii române în care s-a contopit cu harul inăscut de-a lungul întregii sale vieți, poetul a fost un strașnic apărător al celui de-al doilea teritoriu al României-CULTURA!

Scriitor, jurnalist și om politic Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943, în comuna Copăceni, județul Bălți- Basarabia şi a plecat să compună pentru Îngeri pe 5 noiembrie 2010. Și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Bârca, în județul Dolj și a făcut studii liceale la Craiova și la București. A urmat Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București, fiind bursier, pentru un an, al Universității din Iowa-Statele Unite ale Americii.

Zecile de volume de poezie ale lui Adrian Păunescu, însumând peste 300.000 de versuri, așadar depășind cea mai întinsă epopee a lumii, Mahabharata (215.000 de versuri), realitate lirică fără asemănare, nu numai în istoria literaturii române, ci și în literatura universală, creează impresia / certitudinea că ne aflăm în fața unei impresionante uzine de poezie, a cărei „producție”, potrivit concepției păunesciene despre misiunea poetului și a poeziei, înseamnă „armonie în sălbăticie”. Poezia sa este o poezie de atitudine, în primul rând; atitudine fățișă; am putea spune pledoarie – și în focul demonstrației zărești și colții și lacrimile.

Critica literară a relevat „structura nobilă” a creației poetice păunesciene încă de la debutul din anul 1965, cu „Ultrasentimente», volum ce a impus, după cum certifică Aurel Martin, «un poet de netăgăduit talent, înzestrat cu harul de a transfigura realitatea cotidiană și, într-un fel, de a demistifica, stabilind (ca orice artist autentic) relații noi între fenomene sau între om și lumea înconjurătoare, răsturând, dacă e cazul, înțelesuri vechi, propunând în locu-le altele inedite, și umplând cu eul său omniprezent spațiile Universului”.

„Eu sunt de ani și ani victima nobilă a unui pariu cu istoria. Eu am tot spus că nu vreau să mor înainte de a vedea o țară a tuturor românilor din toate provinciile lor natale. Eu am împrumutat din durerile contemporanilor mei, mi-am împrospătat propria durere cu durerea contemporanilor mei. Am fost în permanentă relație cu neamul meu. Am fost în incendiu. Am trăit iubind și, cum am zis despre Bob Dylan, „Și am murit trăind”, mărturisea regretatul om de cultură Adrian Păunescu cu puțin înainte de a se încorona între oștile cerești visător al neamului românesc.

Zecile şi sutele de mii de oameni care vin în ultimul timp la spectacolele noastre văd cât bine a făcut şi a lăsat în urmă Adrian Păunescu!

Despre situaţia actuală a Cenaclului Flacăra, Andrei Păunescu ne-a mărturisit:

„Publicul ne primeşte mai frumos decât ne-am închipuit şi primul mare câştig în această privinţă este că sălile sunt populate cu oameni tineri care se apropie de valorile Cenaclului Flacăra: ţară, părinţi, dragoste, dreptate, libertate.

Lucrul acesta este posibil pentru că noi nu ne părăsim convingerile şi nu ne modificăm , doar de dragul modei, expresia. Scena Cenaclului Flacăra este tot mai tânără, iar lângă marii artişti vin şi tineri.
Tată, treaba merge înainte. Repetabila povară este o povară fără de preţ şi marile tale idei, tată, prin noi şi prin cei care-i învăţăm mai departe să urce pe scenă şi să gândească frumos, marile tale idei nu au cum să moară.Asta i-aş spune şi tata ar fi şi bucuros şi necăjit pentru că lui îi plăcea să participe direct.Nu avea pretenţia că este smerit, spunea: îmi place să mi se recunoască meritele, îmi place să fac bine şi să se ştie că fac bine.
Zecile şi sutele de mii de oameni care vin în ultimul timp la spectacolele noastre văd cât bine a făcut şi a lăsat în urmă Adrian Păunescu!”.

Spectacolele au fost interzise în anul 1985, motivul oficial fiind busculada care a avut loc la stadionul Petrolul din Ploiești în timpul unui spectacol, care s-a soldat cu cinci morți și câteva zeci de răniți.

Timp de cinci ani, Adrian Păuneascu a avut o emisiune săptămânală la Radio România Reșița, care se difuza în fiecare zi de luni, cu o durată de 50 de minute.Intervenţia din seara zilei de 1 noiembrie 2010 a fost ultima apariţie a poetului la radio înainte să fie doborât de boală la pat. Despre acest moment, fiul său Andrei Păunescu ne-a mărturisit cum a fost scrisă ultima poezie a tatălui său, pe patul de spital:

„Pe la ora 16.30, mi-a spus să iau o hârtie, să facem sumarul pentru emisiunea sa de la Radio Reșița. Mi-a spus să-i fac propuneri de piese, dar, înainte de toate, văzându-mă cum îi stau în față, pe scaunul de lângă pat, cu pixul și hârtia gata de scris, mi-a spus: „Hai să-ți dictez două strofe, trei!” și a și început, ca niciodată de rar, să spună versuri: „De-aicea, de pe patul de spital…”

Mi-a dictat cele șase strofe în 35 de minute, cu pauze lungi. Mult timp, față de viteza cu care scria altădată. La ultima strofă, mi-a cerut părerea, dacă să spună „pâine și dreptate” sau „minima dreptate”. I-am spus că mi se pare mai bine „minima dreptate” și mi-a dat credit. ”… În alte dăți, dacă îi spuneam că o variantă e mai slabă decât alta, lua partea propriului vers care nu convinsese și îl alegea ostentativ, din solidaritate cu posibilele puncte mai slabe ale operei sale, neacceptând că poate scrie uneori mai bine, alteori mai puțin bine”.

„…pentru Adrian Păunescu lucrurile, ca și cuvintele, sunt prea strâmte. El crește repede și haina logicii normale rămâne prea mică pentru al imaginației sale trup. Energia interioară, condensată, este pe punctul de a arunca în aer structura formală a Ultrasentimentelor. Totuși, poemele rezistă și, la sfârșit, poetul trimite un poruncitor mesaj generației sale”, apreciază criticul literar , Eugen Simion.

Adorat, contestat, iubit și hulit, Adrian Păunescu rămâne în istoria culturii române un punct de reper pentru toate generațiile născute în limba și literatura română. Un punct de reper a cărei unicitate îi dă dreptul la Veșnicie.
Inima omului Adrian Păunescu a încetat să bată vineri, 5 noiembrie 2010, la ora 7:15 la Spitalul de Urgență Floreasca din București, unde fusese internat la 26 octombrie 2010 cu probleme cardiace, renale, hepatice și respiratorii.Creația poetului Adrian Păunescu este nemuritoare.

“Oricum, în ciuda suferinței, a umilinței și a morții programate, sunt un norocos, sunt un caz antologic, sunt un răsfățat. Supraviețuiesc. Și scriu. Și iert. Și iubesc. Și sper. Și mi se pare că aș putea-o lua, oricând, de la capăt”, perora Adrian Păunescu în poemul “Liber să sufăr”.

Epilog: „Sunt un pod peste râu către tine mereu, pe nimic sprijinit, doar pe sufletul meu”.Adrian Păunescu

Anca Bica Bălălău