Folclor pe Valea Timişului
Articol editat de Gerhard Chwoika, 31 iulie 2015, 15:30
Festivalul de folclor ”Jocul popular tradiţie perenă pe Valea Timișului” va avea loc în comuna cărăşană Armeniș în 7 și 8 august. La evenimentul care va avea loc în premieră anul acesta vor participa ansamblurile: Armenișana, Doina Timișului, Lugojana, Semenicul, dar și Bobocica al Casei de Cultură “Amza Pelea” din Băilești, Florile Stăvilarului din Coștei judeţul Timiș, Dumbrăvițeana din Timiș, Sânziene Bănățene din Gearmata Timiș, Hora Carașului din Oravița, Carașul din Grădinari, Iedera din Oțelu-Roșu și Junii Gugulani din Caransebeș. Organizatorii evenimentului sunt Asociația cultural-folclorică Armenișana cu sprijinul Consiliului Local Armeniş şi a Consiliului Județean Caraș-Severin. (Hardy Cvoica)
Sursa foto: debanat.ro