Focar de varicelă la Liceul de Artă Sabin Păuţa din Reşiţa
Articol editat de Mirabela Afronie, 28 octombrie 2014, 06:27
Zeci de elevi de la Liceul de Artă Sabin Păuţa din Reşiţa au fost trimişi acasă după ce s-au îmbolnăvit de varicelă. Profesorii sunt îngrijoraţi, însă spun că cei care lipsesc în această perioadă de la cursuri vor putea recupera materia când se vor întoarce. Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Caraş-Severin vor verifica astăzi liceul pentru a împiedica transmiterea acestei boli şi declanşarea unei epidemii a declarat purtătorul de cuvânt DSP, Daniel Botgros. Rezultatul controlul va fi făcut public mâine dimineaţă. (Daiana Roşca)