Ascultă Radio România Reșița Live

Firma care livra mâncare pentru pacienţii SJU Drobeta-Turnu Severin, amendată de Protecţia Consumatorilor

Societatea comercială care asigura cele trei mese principale ale zilei pentru peste 430 de pacienţi internaţi în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Drobeta Turnu Severin a fost amendată cu 34.000 de lei, prestarea serviciilor fiind oprită temporar, în urma mai multor nereguli depistate de comisarii Protecţiei Consumatorilor Mehedinţi.

Firma care livra mâncare pentru pacienţii SJU Drobeta-Turnu Severin, amendată de Protecţia Consumatorilor

Articol editat de Valentina Adam, 23 octombrie 2024, 07:07

Potrivit unui comunicat al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Mehedinţi, comisarii au desfăşurat, marţi, o acţiune de control la sediul operatorului economic, în urma unei sesizări.

‘Verificările au fost realizate în urma unei reclamaţii depuse de un consumator cu privire la faptul că a primit la domiciliu un produs alimentar (pizza) care, la momentul livrării, avea pe topingul de pe preparat un gândac. Menţionăm că, totodată, firma asigura cele trei mese principale ale zilei pentru 436 de pacienţi internaţi în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin. Pentru abaterile de la legislaţia în domeniu în vigoare identificate, echipa de control a aplicat următoarele sancţiuni: 4 amenzi contravenţionale în valoare de 34.000 lei, oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor’, se arată în comunicat.

Neregulile constatate au fost: prezenţa insectelor (gândaci) în diferite stadii de evoluţie, în spaţiul de lucru, utilizarea unor produse nesigure (fără data fabricaţiei, fără elementele de identificare şi caracterizare ale produsului sau cu data limită de consum depăşită), lipsa autorizaţiei DSVSA pentru activitatea de pizzerie şi nerespectarea clauzelor contractuale, prin utilizarea grăsimilor vegetale tartinabile şi prezentarea acestora drept ‘unt’ în meniul aprobat. 

Foto: Facebook | ANPC – Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor

Papa Francisc a murit în a doua zi de Paşte la vârsta de 88 de ani
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 11:13

Papa Francisc a murit în a doua zi de Paşte la vârsta de 88 de ani

Papa Francisc a murit pe 21 aprilie 2025, în Casa Santa Marta, la vârsta de 88 de ani. Papa Francisc a murit în a doua zi de Paște, la vârsta de...

Papa Francisc a murit în a doua zi de Paşte la vârsta de 88 de ani
Gara Băile Herculane intră în reabilitare
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 08:46

Gara Băile Herculane intră în reabilitare

Gara Băile Herculane, considerată una dintre cele mai pitorești gări din Banat, se pregătește pentru o transformare majoră. CFR Călători a...

Gara Băile Herculane intră în reabilitare
A început seria a 4-a a biletelor de tratament pentru pensionarii din Caraș-Severin​
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 08:01

A început seria a 4-a a biletelor de tratament pentru pensionarii din Caraș-Severin​

Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin a anunțat demararea celei de-a patra serii de bilete de tratament pentru anul 2025. Pensionarii...

A început seria a 4-a a biletelor de tratament pentru pensionarii din Caraș-Severin​
Săptămâna Luminată cu obiceiuri şi tradiţii multiple
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 07:11

Săptămâna Luminată cu obiceiuri şi tradiţii multiple

Săptămâna Luminată, care începe imediat după Duminica Paștelui, reprezintă o perioadă sacră și plină de bucurie pentru toți...

Săptămâna Luminată cu obiceiuri şi tradiţii multiple
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 06:00

Moldova Nouă primește 5 milioane de euro prin Programul Regional Vest pentru modernizarea centrului orașului

Moldova Nouă modernizează centrul orașului cu 5 milioane de euro: 11 spații publice vor fi transformate prin fonduri europene. Un amplu proiect...

Moldova Nouă primește 5 milioane de euro prin Programul Regional Vest pentru modernizarea centrului orașului
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 20:00

Investigaţii gratuite în prag de sărbători. Caravana cu Medici din Timişoara a ajuns în Ținutul Pădurenilor

Într-o lume în care programările medicale pot dura luni de zile, în care spitalele sunt sufocate, iar medicina urbană pare tot mai departe de...

Investigaţii gratuite în prag de sărbători. Caravana cu Medici din Timişoara a ajuns în Ținutul Pădurenilor
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 13:00

Caraș-Severin: 10 mănăstiri de vizitat în minivacanța de Paște

Asociația Banatul Montan le propune turiștilor în această mini vacanță un tur al celor mai cunoscute mănăstiri din județul Caraș Severin....

Caraș-Severin: 10 mănăstiri de vizitat în minivacanța de Paște
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 09:20

Noutăți la Grădina Zoologică din Reșița: Lupi albi, lei, tigri și un pui de maimuță exotică

Grădina Zoologică „Ioan Crișan” din Reșița, inaugurată în 1965, este situată în nordul orașului, pe strada Parcului. Numele grădinii...

Noutăți la Grădina Zoologică din Reșița: Lupi albi, lei, tigri și un pui de maimuță exotică