Elevii cărăşeni au fost „cuminţi” în această lună
De luni, 2 noiembrie, începe „Săptămâna prevenirii criminalităţii”. Cu acest prilej vor fi dezbătute teme pentru prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului, siguranţa în mediul online, prevenirea violenţei în mediul familial și siguranţa rutieră.
(Sebastian Dragomir)
Articol editat de Sebastian Dragomir, 29 septembrie 2017, 15:50
„Zi de zi au fost organizate activităţi de informare în unităţile de învăţământ astfel încât elevii să înţeleagă importanţa adoptării unei conduite corecte pe drumurile publice, să fie toleranţi şi să manifeste respect reciproc în relaţiile cu colegii şi cadrele didactice şi, de asemenea, să aibă o atitudine non-violentă în cazul apariţiei unor conflicte. Aceștia au învăţat că orice neînţelegere trebuie rezolvată prin dialog iar în cazul în care acest mod de abordare nu dă roade iar situaţia se agravează, să apeleze cu încredere la Poliţie”.