Ascultă Radio România Reșița Live

DSP Caraş-Severin marchează Săptămâna Mondială a Alăptării şi organizează o campanie de informare pentru tinerele mămici!

Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin marchează începând de astăzi şi până în 7 august Săptămâna Mondială a Alăptării. Cu acest prilej va organiza o campanie de informare pentru a promova beneficiile alimentaţiei la sân.

Articol editat de Daiana Rosca, 1 august 2019, 12:31

Specialiştii DSP susţin că hrănirea sugarilor cu lapte matern în primele şase luni de viaţă –ajută copiii să crească, prevenind subnutriţia, promovând dezvoltarea creierului şi reducând riscul ca copiii să devină supraponderali. Alăptarea este, de asemenea, primul vaccin al nou-născutului, oferind anticorpi vitali şi o stimulare a imunităţii. În România, rata alăptării exclusive este de doar 12,6%, printre cele mai mici din Europa.

Săptămâna Mondială a Alimentației la Sân (SMAS) este celebrată în fiecare an în perioada 1-7 august, în peste 120 de ţări, dintr-un motiv foarte simplu, alăptarea este una dintre cele mai eficiente modalități de a oferi copiilor de pretutindeni cel mai bun început în viață.

Alăptarea este o soluție universală care oferă tuturor un start corect și șanse egale în viață.

Alăptare exclusivă – hrănirea sugarilor nu numai cu lapte matern în primele șase luni de viață – ajută copiii să crească, prevenind subnutriția, promovând dezvoltarea creierului și reducând riscul ca copiii să devină supraponderali.

Alăptarea este, de asemenea, primul vaccin al nou-născutului, oferind anticorpi vitali și o stimulare a imunității.De la primele momente ale vieții copilului, alăptarea poate însemna diferența dintre viață și moarte. Punerea de nou-născuți la sân în prima oră a vieții garantează împotriva deceselor nou-născute.

De aceea, Adunarea Mondială a Sănătății a îmbrățișat sărbătorirea anuală a Săptămânii Mondiale a Alăptării de către statele membre, ca o modalitate valoroasă de a susține, proteja și promova alimentația la sân în întreaga lume.În ciuda acestor beneficii clare, mulți copii nu sunt alăptați. La nivel global, numai aproximativ două din cinci dintre toți nou-născuții sunt puși la sân în decurs de o oră de la naștere – și numai 40% dintre copii sub șase luni sunt alăptați exclusiv.

Conform unui studiu desfășurat în 2016 de Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi UNICEF, în România, rata alăptării exclusive a fost de 12,6%, printre cele mai mici din Europa. Datele analizate în dinamică, indică o scădere a ratei alăptării exclusive în  ultimii ani. În Studiul sănătăţii reproducerii (2004,) prevalenţa alăptării exclusive era de 14,4 %, iar în studiul privind Statusul nutriţional al copiilor sub 5ani (2005) prevalenţa alăptării exclusive era de 20,8%. Analiza detaliată a prevalenței alăptării exclusive a copiilor mai mici de 6 luni pe grupe de vârstă lunare relevă că, chiar şi în prima lună de viaţă, ponderea copiilor alăptaţi exclusiv depăşeşte doar cu puţin 30%. Indiferent de studiul pe care l-am considera de referinţă prevalenţa alăptării exclusive a scăzut în ultimii 7-8 ani. Iniţierea alăptării în prima jumătate de oră s-a realizat la 8,3 % dintre nou născuți.

Campania are ca obiectiv general asigurarea unei nutriții optime a copiilor până la vârsta de 24 de luni, iar ca obiective specifice în acord cu obiectivului OMS, creșterea la 50% a copiilor alimentați exclusiv la sân în primele 6 luni de viață, până în anul 2025.

Este necesar creșterea nivelului de informare, conștientizare și responsabilizare a populației privind alimentația și sănătatea nou născutului și copilului mic prin creșterea accesibilității la informații de specialitate de bază precum și diseminarea unor noutăţi ştiinţifice legate de această temă. Trebuie subliniat rolul pozitiv pe care alimentația la sân exclusivă il are asupra sănătății nou născutului și prevenirii îmbolnăvirilor și a mortalității premature a acestora. Există dovezi temeinice că o alăptare eficientă are numeroase efecte asupra:

  • Copilului: combate bolile infecțioase, reduce incidența și severitatea diareei, reduce infecțiile respiratorii și otita medie acută, previne malocluzia și cariile dentare și sporește inteligența, etc.
  • Mamei: creşte distanţa dintre sarcini, reduce riscul de cancer mamar și ovarian și reduce riscul de hipertensiune arterială, etc.

Țintele majore ale campaniei sunt: profesioniștii din asistența medicală primară (medici de familie, moașe, asistente medicale generaliste, asistente comunitare, consilieri pentru alăptare, voluntari), cei care se ocupă de sănătatea copiilor până la împlinirea vârstei de 24 de luni, gravide sau femei care alăptează precum și părinții acestora.

Sursa foto: doc.ro

Etichete:
Festivalul „Stropi de soare”, ediția a V-a: o celebrare a talentului și sufletului copiilor cu cerințe educaționale speciale​
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 16:53

Festivalul „Stropi de soare”, ediția a V-a: o celebrare a talentului și sufletului copiilor cu cerințe educaționale speciale​

Festivalul „Stropi de soare”, ediția a V-a: o celebrare a talentului și sufletului copiilor cu cerințe educaționale speciale​ Reșița a...

Festivalul „Stropi de soare”, ediția a V-a: o celebrare a talentului și sufletului copiilor cu cerințe educaționale speciale​
Amendă de 10.000 de lei pentru abandonarea deșeurilor pe domeniul public, la Reșița
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 15:28

Amendă de 10.000 de lei pentru abandonarea deșeurilor pe domeniul public, la Reșița

Amendă de 10.000 de lei pentru abandonarea deșeurilor pe domeniul public, la Reșița, după o curaţenie într-un imobil O persoană din Reșița...

Amendă de 10.000 de lei pentru abandonarea deșeurilor pe domeniul public, la Reșița
Controale înainte de Paște în piețele din Reșița
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 12:26

Controale înainte de Paște în piețele din Reșița

Poliţiştii locali au derulat o serie de controale înainte de Paște în piețele din Reșița. Au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale....

Controale înainte de Paște în piețele din Reșița
Acţiune pentru combaterea traficului de minori şi alte infracţiuni asociate acestora
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 11:14

Acţiune pentru combaterea traficului de minori şi alte infracţiuni asociate acestora

Poliţiştii din Caraş-Severin au derulat o acţiune pentru combaterea traficului de minori şi alte infracţiuni asociate acestora. Polițiști...

Acţiune pentru combaterea traficului de minori şi alte infracţiuni asociate acestora
Actualitate miercuri, 16 aprilie 2025, 06:57

Ghișeele Casei Județene de Pensii Caraș-Severin, program adaptat sărbătorilor Pascale

Ghișeele Casei Județene de Pensii Caraș-Severin vor avea program adaptat sărbătorilor Pascale. Pensiile aferente lunii aprilie au fost achitate...

Ghișeele Casei Județene de Pensii Caraș-Severin, program adaptat sărbătorilor Pascale
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 19:00

Municipiul Arad investește în transportul public: încă 10 tramvaie eficiente energetic prin fonduri europene

Municipiul Arad investește în transportul public: încă 10 tramvaie eficiente energetic prin fonduri europene Municipiul Arad continuă procesul...

Municipiul Arad investește în transportul public: încă 10 tramvaie eficiente energetic prin fonduri europene
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 17:23

Noul Spital Județean din Reșița va fi finanțat prin Banca Europeană de Investiții, nu prin PNRR

Noul Spital Județean, care urmează să fie construit la Reșița, va beneficia de finanțare prin Banca Europeană de Investiții (BEI) și nu prin...

Noul Spital Județean din Reșița va fi finanțat prin Banca Europeană de Investiții, nu prin PNRR
Actualitate marți, 15 aprilie 2025, 17:16

Accident mortal pe autostrada A1. Se circulă doar pe banda a 2-a

Un nou accident mortal a avut loc în această după-amiază, de această dată pe Autostrada Vestului. Evenimentul a avut loc pe sensul de mers...

Accident mortal pe autostrada A1. Se circulă doar pe banda a 2-a