Drumul din Germania s-a încheiat la spital pentru 3 gorjeni
Articol editat de Sebastian Dragomir, 5 iulie 2017, 13:05
„Microbuzul s-a răsturnat în afara părții carosabile din cauza vitezei. S-a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță S.M.U.R.D. și 13 pompieri militari. La sosirea forțelor de intervenție, cele patru persoane implicate în accident – doi bărbați și două femei, cu vârste cuprinse între 26 şi 45 de ani, erau în afara autovehiculului, conștiente, prezentând traumatisme ușoare. După evaluarea și acordarea primului ajutor medical, trei dintre victime au fost transportate pentru investigaţii suplimentare la spital, la U.P.U. din Drobeta Turnu Severin, una de către echipajul S.M.U.R.D. și alte două de către echipajele S.A.J.. Cea de a patra victimă a refuzat transportul la spital. Pompierii au asigurat măsurile de apărare împotriva incendiilor, la locul evenimentului, prin deconectarea bornelor autovehiculului”.
Accidentul a avut loc pe raza localității Ciovârnășani, comuna Șișești, de unde cele 4 persoane mai aveau zece kilometri până să ajungă acasă, în Văgiulești, județul Gorj. Din păcate, au ajuns la spital.
(Sebastian Dragomir)