Deciziile Ministerului Educaţiei, trecute cu vederea în Caraş-Severin
Articol editat de Mirabela Afronie, 29 iulie 2013, 06:42
Liceele care au obţinut rezultate slabe în prima sesiune a examenului de bacalaureat nu vor mai fi centre de examinare în sesiunea din toamnă, a anunţat ministrul Educaţiei. Măsura a fost luată pentru evitarea oricărei suspiciuni de fraudă. În judeţul Caraş-Severin, conducerea Inspectoratului Şcolar ţine şi nu prea cont de recomandări. Va fi organizat bacalaureatul la Liceul Teoretic “General Dragalina” din Oraviţa, unde jumătate din candidaţi au obţinut notă de trecere, dar şi la Colegiul Tehnic din Reşiţa şi Liceul Tehnologic “Dacia” din Caransebeş, unde doar 15%, respectiv 7% au promovat examenul.