[UPDATE] [FOTO] Pe DE70 s-a reluat circulaţia
Articol editat de Mirabela Afronie, 23 octombrie 2014, 16:15 / actualizat: 24 octombrie 2014, 8:53
Circulaţia pe DE70, la intrarea în localitatea Plugova, din Caraş-Severin, a fost reluată, după ce tirul care bloca drumul a fost dat la o parte. Autovehiculul a fost îndepărtat de pe carosabil cu ajutorul unei vole.
Până la remedierea situaţiei, coloana de tiruri formată s-a întins pe o lungime de aproape 4 km. În coloană au avut loc şi accidentări uşoare. Pentru fluidizarea circulaţiei au fost mobilizaţi poliţiştii de la Serviciul Rutier.
***
Momentan traficul este blocat pe DE70, în dreapta Km 394+500, pe dealul Cerăgăului, din cauza unui tir, care a alunecat din cauza umezelii. Incidentul s-a produs în apropiere de Herculane, pe fondul neadaptării la condițiile de carosabil umed.
Situația s-a creat după ce un autotren a ieșit în decor și a rămas cu remorca de-a curmezișul pe carosabil. Nu s-au înregistrat victime. În zonă a fost adusă o volă pentru a elibera măcar un sens de mers şi se preconizează că acest lucru se va întâmpla în jurul orei 16.00, ne-a informat comisarul şef Graţian Simion, de la Serviciul Rutier Caraş-Severin.