Ascultă Radio România Reșița Live

CSM Reşiţa a învins Chiajna! Aurică Beldeanu a fost suporterul numărul 1 al rossonerilor

A ieșit din nou soarele pe strada Reșiței fotbalistice! După două eșecuri consecutive, CSM Reșița a trăit din nou bucuria victoriei. În etapa a 8-a a eșalonului secund, rossonerii au înfruntat în Valea Domanului formația Concordia Chiajna, de care au dispus cu scorul de 3-1.

CSM Reşiţa a învins Chiajna! Aurică Beldeanu a fost suporterul numărul 1 al rossonerilor

Articol editat de Vali Hora, 28 septembrie 2024, 16:33

 Gazdele au început foarte ofensiv meciul și au deschis scorul în minutul 17, dintr-o lovitură liberă de la 18 metri, executată perfect de Alin Dudea. Contrar cursului jocului, Chiajna a reușit egalarea în minutul 24, după un contraatac finalizat cu gol de Giovani Ghimfuș.

Bucuria oaspeților a fost însă scurtă: în minutul 33, Florian Haită a pasat pe culoar în careu pentru Moussa Samake, care s-a demarcat excelent printre fundași şi a marcat cu un şut din 10 metri, la colţul lung.

Prima repriză s-a încheiat cu scorul de 2-1, iar Reşiţa a început perfect şi partea a doua a jocului.

În minutul 47, rossonerii au înscris şi golul trei, după o un corner de pe dreapta.  Aflat la prima bară, pe linia de 6 metri, Rimovecz a trimis mingea cu capul în transversală. Balonul a revenit în joc, iar omul potrivit la locul potrivit a fost Elton da Silva. Brazilianul a făcut 3-1 cu o reluare din 5 metri.

Din acest moment, duelul a devenit mai echilibrat, dar tabela a rămas nemodificată până la final. Concluziile antrenorului Reşiţei, Flavius Stoican:

“Ne așteptam la o partidă dificilă cu siguranță, pentru că în primul rând moralul nostru era zdruncinat. Dar am văzut pe teren o echipă reşiţeană care și-a dorit de la bun început să câștige. Mă bucur că a revenit Alin Dudea, și că a revenit cu gol.

Mă bucur că a marcat și Elton, pentru că a trecut prin momente mai dificile în ultima perioadă. La fel, sunt bucuros pentru Moussa Samake – și pentru toată echipa, în general. O victorie muncită, o victorie importantă şi trei puncte care nu ne lasă să ne rupem de plutonul fruntaș.

Remarc faptul că a intrat Robert Burlacu și vreau să îl felicit, pentru că a fost debutul lui. E un copil de 16 ani și mă bucur că face parte din lotul nostru. La fel, mă bucur pentru Ianis Doană, dacă nu mă înșel este primul lui meci ca titular și a evoluat  foarte bine.

Sunt trei puncte importante, până la urmă asta contează în economia clasamentului. Dar sunt atent și la evoluția fiecărui jucător în parte.

Am văzut dorință şi determinare. Chiar dacă am mai făcut greșeli, au fost mai puține decât în alte partide. Şi atunci este normal să ne bucurăm la final pentru reușită. Avem jucători care în față pot marca şi pot face diferența.

De asemenea, vreau să mulțumesc publicului și galeriei, pentru că ne-au susținut într-o perioadă în care nu ne-a fost ușor. Moralul nostru, cum am zis și la început, era zdruncinat, dar nu am cedat. Vreau să rămânem echilibraţi și să nu facem nuntă – cum nu am făcut nici înmormântare după meciul de la Slatina. Mergem încrezători mai departe. Cred că, atunci când suntem focusați și avem dorință și încredere în forțele noastre, putem să încurcăm orice echipă din Liga a II-a.”

De remarcat că lovitura de începere a meciului CSM Reşiţa-Concordia Chiajna a fost dată de fostul mare fotbalist Aurică Beldeanu, care a îmbrăcat tricoul roş-negru în perioada 1972-1976, când formaţia rossoneră evolua în primul eşalon al ţării. Fostul mare mijlocaş al Reşiţei a urat echipei reşiţene să revină cât mai repede în primul eşalon al ţării.

CSM Reșița: Dincă – Dolghi, Elton da Silva, Rimovecz, Chera, Dudea (cpt.), Cioiu (Jerdea 75′), Fota (Al. Negru 75′), Haită (Lascu 61′), Doană (Rob. Burlacu 86′), Samake (M. Angelov 75′). Rezerve neutilizate: Mat. Goga – Bărboianu, D. Fărăgău, Tucaliuc
Antrenor: Flavius Stoican

Concordia Chiajna: Oct. Vâlceanu – Ad. Iancu, Okpolokpo, Tsymbaliuk, Dobrescu, Aur. Ciuciulete (Prejmerean 46′), J. Rodriguez (Petcu 68′), Rob. Ion (A. Burcea 46′), Ghimfuș, Neicuțescu (Boiciuc 46′), Ad. Bălan (cpt.)(Ad. Petre 68′). Rezerve neutilizate: Fara – Marc, Dumbravă, Dr. Manolache
Antrenor: Ilie Poenaru

După opt etape, CSM Reșița are 14 puncte, bilanț cu care se menține în plutonul echipelor cu pretenții la playoff. În etapa a 9-a, pe 5 octombrie, rossonerii vor juca în deplasare la CS Mioveni.

Ruga Timișoarei și Ziua minorităților, sărbătorite în același timp
Actualitate sâmbătă, 28 septembrie 2024, 10:14

Ruga Timișoarei și Ziua minorităților, sărbătorite în același timp

Timișorenii sunt invitați să celebreze spiritul unic al Timișoarei multiculturale, cu activități pentru toate vârstele, dedicate întregii...

Ruga Timișoarei și Ziua minorităților, sărbătorite în același timp
Urmaşii lui Hercules se vor înfrunta din nou pe Valea Cernei!  
Actualitate vineri, 27 septembrie 2024, 15:51

Urmaşii lui Hercules se vor înfrunta din nou pe Valea Cernei!  

Stațiunea Băile Herculane se pregătește pentru o nouă sărbătoare sportivă! În weekend  se va desfășura aici o nouă ediţie a...

Urmaşii lui Hercules se vor înfrunta din nou pe Valea Cernei!  
Cărășenii cu venituri modeste pot beneficia și în acest sezon de ajutorul de încălzire a locuinței
Actualitate vineri, 27 septembrie 2024, 15:22

Cărășenii cu venituri modeste pot beneficia și în acest sezon de ajutorul de încălzire a locuinței

Familiile și persoanele singure din municipiul Reșița al căror venit net mediu lunar pe membru de familie nu depășește 1.386 de lei – în...

Cărășenii cu venituri modeste pot beneficia și în acest sezon de ajutorul de încălzire a locuinței
20 de ani de caritate infantilă la Reşiţa
Actualitate vineri, 27 septembrie 2024, 15:00

20 de ani de caritate infantilă la Reşiţa

Două decenii de activitate ai centrului de zi „Copiii lui Isus”, aflat în subordinea Asociaţiei caritative a medicilor catolici...

20 de ani de caritate infantilă la Reşiţa
Actualitate vineri, 27 septembrie 2024, 12:49

Arad: Tânăr, arestat preventiv după ce a încercat să rănească un elev cu un briceag

Un tânăr de 18 ani din Arad a fost arestat preventiv după ce a încercat să lovească un elev cu un briceag, în apropierea unui liceu....

Arad: Tânăr, arestat preventiv după ce a încercat să rănească un elev cu un briceag
Actualitate vineri, 27 septembrie 2024, 08:00

Au început înscrierile pentru persoanele fizice în programul „Casa verde fotovoltaice”

Românii care vor să devină prosumatori prin programul Casa Verde Fotovoltaice 2024 vor primi de la stat o finanțare de 30.000 de lei, în...

Au început înscrierile pentru persoanele fizice în programul „Casa verde fotovoltaice”
Actualitate joi, 26 septembrie 2024, 19:02

Reșița alege verde: 8 microbuze electrice pentru transportul spre cartierele oraşului

În curând, transportul în comun în cartierele Reșiței va cunoaște o îmbunătățire semnificativă, datorită unui proiect european în...

Reșița alege verde: 8 microbuze electrice pentru transportul spre cartierele oraşului
Actualitate joi, 26 septembrie 2024, 19:00

Programul naţional de contracepţie este subfinanţat! Probleme mari sunt şi în cabinetele de planificare familială din Caraş-Severin

Programul naţional de contracepţie este subfinanţat de Ministerul Sănătăţii. Probleme mari sunt şi în cabinetele de planificare familială...

Programul naţional de contracepţie este subfinanţat! Probleme mari sunt şi în cabinetele de planificare familială din Caraş-Severin