Ascultă Radio România Reșița Live

Concurs pentru ocuparea funcţiei de manager la Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş

Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș anunță reluarea procedurii pentru organizarea concursului pentru ocuparea funcției de manager-persoană fizică.

Concurs pentru ocuparea funcţiei de manager la Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş

Articol editat de Valentina Adam, 9 iulie 2021, 10:27

La concurs se pot înscrie persoanele fizice care întrunesc cumulativ următoarele condiții:

a) cunosc limba română, scris și vorbit;

b) sunt absolvenți ai unei instituții de învățământ superior medical, economico-financiar sau juridic;

c) sunt absolvenți ai unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al Ministrului sănătății, ori sunt absolvenți ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii;

d) au cel puţin 2 ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii;

e) nu au fost condamnate pentru săvârsirea unei infracţiuni comise cu intenţie, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

f) sunt apte din punct de vedere medical fizic şi neuropsihic;

g) nu au împlinit vârsta standard de pensionare conform legii.

Dosarele de concurs se depun la sediul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, str. Piața 21 Decembrie 1989, nr. 2 jud. Caraș-Severin, la Biroul R.U.N.O.S., până în data 20.08.2021, ora 12.00.

Dosarul de înscriere trebuie să conţină următoarele documente:

a) cererea de înscriere la concurs în care candidatul menţionează funcţia pentru care doreşte să candideze;

b) copia certificată pentru conformitate a actului de identitate, aflat în termen de valabilitate;

c) copia certificată pentru conformitate a diplomei de licenţă sau echivalente;

d) copia certificată pentru conformitate a documentelor care atestă absolvirea cursurilor de perfecţionare în management sau management sanitar prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) ori copia diplomei de masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ, organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii;

e) curriculum vitae;

f) adeverinţa care atestă vechimea în posturi cu studii universitare de lungă durată sau copie certificată pentru conformitate a carnetului de muncă;

g) cazierul judiciar sau declaraţia candidatului prin care acesta îşi exprimă consimţământul pentru obţinerea extrasului de pe cazierul judiciar de către comisia de concurs conform Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

h) adeverinţa din care rezultă că este apt medical, fizic şi neuropsihic;

i) declaraţia pe propria răspundere privind necolaborarea cu Securitatea înainte de anul 1989;

j) copie certificată pentru conformitate a actelor (certificat de căsătorie etc.) prin care candidatul şi-a schimbat numele, după caz;

k) proiectul de management realizat de candidat;

l) declaraţie pe propria răspundere a candidatului că proiectul de management este conceput şi realizat integral de către candidat;

m) declaraţie pe propria răspundere că în ultimii 3 ani nu a fost constatată de către instituţia competentă existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate cu privire la candidat;

n) declaraţie pe propria răspundere privind conformitatea cu originalul a copiilor de pe documentele depuse la dosarul de înscriere.

Temele-cadru pentru proiectul de management, bibliografia pentru concurs si regulamentul de desfasurare a concursului sunt afisate pe site-ul Spitalului Municipal de Urgenta Caransebes www.spital-caransebes.ro, la avizierul de la sediul spitalului, pe portalul posturi.gov.ro precum si pe pagina de internet a Ministerului Sanatatii.

Candidatii pot vizita spitalul în data de 16.08.2021 ora 10,00, sub îndrumarea directorului medical, pentru a se informa cu privire la problemele de la fața locului.

Concursul va avea loc la sediul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, str. Piața 21 Decembrie 1989, nr. 2, jud. Caraș-Severin, în data de 30.08.2021, ora 11, desfașurându-se în două etape:

I. Etapa de verificare a îndeplinirii de către candidați a condițiilor stabilite în anunțul de concurs, care va avea loc între 21.08.2021 – 23.08.2021, etapa eliminatorie, pentru care afișarea rezultatelor finale va avea loc în data de 23.08.2021 ora 14.00, cu drept de contestație în termen de 24 de ore de la data afișării;

II. Etapa de susținere publică și de evaluare a proiectului de management care se va desfășura în Sala de ședinte a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, pe baza temelor – cadru, în data de 30.08.2021, ora 11.00.

Avarie majoră la rețeaua de apă din Oțelu Roșu
Actualitate sâmbătă, 22 februarie 2025, 10:38

Avarie majoră la rețeaua de apă din Oțelu Roșu

Avarie majoră la rețeaua de apă din Caraș-Severin! Echipele AQUACARAȘ intervin pentru remediere. Echipele AQUACARAȘ au lucrat intens în...

Avarie majoră la rețeaua de apă din Oțelu Roșu
Val de controale în Caraș-Severin: Zeci de arme confiscate
Actualitate sâmbătă, 22 februarie 2025, 08:54

Val de controale în Caraș-Severin: Zeci de arme confiscate

În 2024, polițiștii din Caraș-Severin au intensificat verificările privind regimul armelor, munițiilor, materialelor explozibile și al...

Val de controale în Caraș-Severin: Zeci de arme confiscate
Reabilitarea Școlii Gimnaziale Nr. 8 din Reșița, aproape finalizată
Actualitate vineri, 21 februarie 2025, 17:10

Reabilitarea Școlii Gimnaziale Nr. 8 din Reșița, aproape finalizată

Demarate acum patru ani, lucrările de reabilitare a Școlii Gimnaziale Nr. 8 din Reșița se apropie de finalizare. Cu investiții de milioane de...

Reabilitarea Școlii Gimnaziale Nr. 8 din Reșița, aproape finalizată
Fiica milionarului ucis la Arad cu o bombă amplasată în maşină, eliberată din arest
Actualitate vineri, 21 februarie 2025, 17:09

Fiica milionarului ucis la Arad cu o bombă amplasată în maşină, eliberată din arest

Fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, Laura Bîlcea, va fi eliberată din arest, a decis, vineri, Înalta Curte de Casaţie şi...

Fiica milionarului ucis la Arad cu o bombă amplasată în maşină, eliberată din arest
Actualitate vineri, 21 februarie 2025, 11:39

Cartierele istorice ale Timişoarei, revitalizate prin investiţii strategice

Cartierele istorice ale Timişoarei sunt revitalizate prin investiţii strategice. Timișoara își consolidează astfel, statutul de oraș european...

Cartierele istorice ale Timişoarei, revitalizate prin investiţii strategice
Actualitate vineri, 21 februarie 2025, 07:33

Accident cu maşina de poliţie în Oţelu Roşu

Un accident cu maşina de poliţie a avut loc în Oţelu Roşu. Poliţiştii din autospecială au ajuns la spital. Când a avut loc accidentul...

Accident cu maşina de poliţie în Oţelu Roşu
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 20:29

Timișoara se alătură valului internațional de solidaritate cu Ucraina, marcând trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei

Timișoara marchează trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei asupra Ucrainei printr-o serie de evenimente desfășurate între 20 și 24...

Timișoara se alătură valului internațional de solidaritate cu Ucraina, marcând trei ani de la invazia la scară largă a Rusiei
Actualitate joi, 20 februarie 2025, 18:51

Masă gratuită pentru elevii din Reșița

Elevii de gimnaziu cazați în internatele școlare din Reșița vor beneficia de masă gratuită la cantinele școlare din oraș. Consiliul Local a...

Masă gratuită pentru elevii din Reșița