Complex turistic lacustru în amenajare pe Dunăre
Articol editat de Gerhard Chwoika, 12 noiembrie 2013, 15:12
O stațiune de sate lacustre urmează să fie construită la Berzasca, comună situată pe Dunăre, în județul Caraș-Severin. Proiectul a trecut de faza pe hârtie, fiind construiți deja, în fluviu, pilonii de susținere a locuințelor lacustre. De asemenea, căsuțele au fost finalizate încă de anul trecut, într-o fabrică din județul Hunedoara.
Cu toate acestea, din lipsa banilor, autoritățile locale nu au mai putut continua lucrările. Acum, un potențial investitor cântărește varianta achiziționării proiectului. Primarul comunei Berzasca, Petru Furdui, s-a întâlnit la sfârșitul săptămânii trecute cu un investitor interesat de achiziționarea proiectului în acest stadiu, pentru a merge mai departe cu realizarea lui.