Luna august aduce colecte mobile de sânge la 4 spitale din Caraş-Severin
Centrul de Transfuzii Sanguine Reşiţa va organiza în luna august mai multe colecte mobile de sânge pentru bolnavii din spitale. Astăzi, 2 august o nouă acţiune de donare de sânge va avea loc la Spitalul Orăşenesc din Oraviţa, în 7 august la Spitalul Municipal Caransebeş, în 9 august la Spitalul Orăşenesc din Moldova Nouă iar în data de 16 august echipa centrului de Transfuzii Reşiţa va ajunge şi la Spitalul Orăşenesc Oţelu-Roşu.
Articol editat de Daiana Rosca, 1 august 2023, 15:47 / actualizat: 2 august 2023, 15:35
Astfel, între orele 8.30-12.30 cărăşenii sunt îndemnaţi să vină la cabinetele situate la parterul unităţilor medicale pentru a dona sânge.
Este nevoie de toate grupele de sânge în special de cele cu RH negativ, transmit reprezentanţii unităţii de transfuzii din Reşiţa.
CE TREBUIE SĂ CUNOASCĂ PERSOANELE CARE POT FI DONATORI DE SÂNGE:
-Vârsta cuprinsă între 18-60 ani;
-Greutate corporala minima 50 kg;
-Tensiunea arteriala : maximă nu depăşeşte 180 mmHg, iar minima 100 mmHg;
-Valoarea hemoglibinei nu este mai joasă de 125g/l pentru femei şi nu mai puţin de 135 pentru bărbaţi;
-Nu prezintă afecţiuni de genul: boli de piele, sechele pulmonare, operaţie de ulcer, tendinţa de sângerare anormală.
-Intervalul de timp între doua donări de sânge nu poate fi mai mic de 60 zile .