Ascultă Radio România Reșița Live

Colaborare pentru digitalizarea României la nivel regional și național

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România (ROREG) au încheiat, joi, 18 octombrie 2024, la Timișoara, un protocol de colaborare în sprijinul întreprinderilor mici și mijlocii, dar și a instituțiilor publice din România, pentru susținerea lor în procesul de digitalizare.

Colaborare pentru digitalizarea României la nivel regional și național

Articol editat de Valentina Adam, 18 octombrie 2024, 17:27

Protocolul a fost semnat de președintele ADR, Dragoș-Cristian VLAD, și de vicepreședintele ROREG Sorin MAXIM, director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest.

Colaborarea vine ca urmare a necesității ca cele două organizațiiși cele opt Agenții pentru Dezvoltare Regională să își sincronizeze și completeze acțiunile având în vedere scopul lor comun, dar și de a armoniza strategiile și politicile publice în domeniul transformării digitale cu oportunitățile de finanțare existente și viitoare.

Protocolul a fost semnat în cadrul evenimentului de promovare a cursurilor organizate prin proiectul „Competențe în tehnologii avansate pentru IMM-uri”, implementat de Autoritatea pentru Digitalizarea României prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care a avut loc astăzi la Timișoara ca parte a unui turneu național de promovare întreprins de ADR.

Vicepreședintele ROREG a apreciat semnarea acestui protocol ca pe un semnal de normalitate:„Acest protocol este semnat pentru a fi siguri că nu digitalizăm birocrația, acesta este țelul nostru. Când vorbim de digitalizare, trebuie să vorbim despre procese și despre date și mă bucur că veniți cu această ofertă de cursuri, să orientați firmele să înțeleagă că, dacă își cumpără tablete, telefoane, echipamente de ultimă generație, nu este suficient pentru a-și crește productivitatea. Noi suntem complementari cu ADR, în sensul că vom finanța și noi componenta de digitalizare, atât în zona publică, cât și în cea privată. În momentul în care companiile sunt echipate cu cunoștințele pe care le oferă partenerii de la ADR, atunci pot accesa finanțările pe care noi dorim să le lansăm în următoarele săptămâni. Scopul nostru este ca firmele să aibă o creștere a productivității și o mai bună interacțiune cu cetățenii.

O altă componentă la care lucrăm, prin European Digital Innovation Hub, finanțat împreună cu ADR și prin POCIDIF, prin care pregătim și asistăm companiile să își realizeze o strategie de digitalizare. Am avut două apeluri, am colectat intențiile și urmează să începem partea de livrare a asistenței. E un pachet pe care îl oferim în parteneriat, trendul și ritmul de dezvoltare obligă să avem aceste interoperabilități. În zona publică ne dorim o sincronizare și o corelare a datelor, nu o divizare a lor la nivelul fiecărei autorități, să existe o platformă care să integreze mai mulți operatori și furnizori de date și care să poată livra cetățeanului, într-un final, o singură interfață cu care să interacționeze. Sperăm să putem ajunge cât mai repede la aceste rezultate”, a declarat vicepreședintele ROREG, Sorin MAXIM.

Prin proiectul „Competențe în tehnologii avansate pentru IMM-uri”, implementat de ADR, companiile pot beneficia de programe de formare în nouă domenii tehnice cheie: Internet of things, Cloud Technologies, Big Data, Învățarea automată, Inteligența artificială, Automatizarea proceselor robotice, Blockchain, Cyber-PhysicalSystems, Additivemanufacturing.

***

Prin protocolul încheiat, ADR și ROREG au convenit să colaboreze instituțional în vederea asigurării unui cadru și a unui mod de coordonare și informare reciprocă în ceea ce privește finanțările disponibile gestionate de agențiile pentru dezvoltare regională, în calitate de Autorități de Management pentru Programele Regionale, precum și de Autoritatea pentru Digitalizarea României, parcursul implementării acestora și rezultatele obținute.

Printre activitățile convenite se numără armonizarea, la nivel strategic, a calendarului de lansare a finanțărilor pentru digitalizare, cu scopul de a maximiza efectul asupra economiei și societății la nivel regional și național, organizarea de evenimente comune, utilizarea unui baze comune de expertiză în domeniul digitalizării și transferul de expertiză.

ADR va pune la dispoziția ROREGșia celoropt Agenții pentru Dezvoltare Regionalăinformații despre finanțările gestionate ca parte a Programului Operațional Creștere Inteligentă Digitalizare și Instrumente Financiare (POCIDIF) și cele disponibile prin proiectul „Competențe în tehnologii avansate pentru IMM-uri”, finanțările gestionate ca parte a PNRR, stadiul implementării proiectului de Cloud guvernamental, noutăți legate de aplicația ROeID, Portalul Digital Unic al României – PDUro, Platforma Națională de Interoperabilitate – PNI sau Regulamentul eIDAS privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice la nivelul Uniunii Europene.

ROREG va pune la dispoziția ADR informații privind finanțările disponibile prin cele opt programe regionale, stadiul proiectelor implementate de hub-urile europene de inovare digitală (EDIH) la care cele opt agenții pentru dezvoltare regională sunt partenere în consorții, va disemina cerințele și problemele cu privire la procesul digitalizare, identificate de EDIH-uri, cu scopul de a identifica soluții rapide și eficiente.

Papa Francisc a murit în a doua zi de Paşte la vârsta de 88 de ani
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 11:13

Papa Francisc a murit în a doua zi de Paşte la vârsta de 88 de ani

Papa Francisc a murit pe 21 aprilie 2025, în Casa Santa Marta, la vârsta de 88 de ani. Papa Francisc a murit în a doua zi de Paște, la vârsta de...

Papa Francisc a murit în a doua zi de Paşte la vârsta de 88 de ani
Gara Băile Herculane intră în reabilitare
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 08:46

Gara Băile Herculane intră în reabilitare

Gara Băile Herculane, considerată una dintre cele mai pitorești gări din Banat, se pregătește pentru o transformare majoră. CFR Călători a...

Gara Băile Herculane intră în reabilitare
A început seria a 4-a a biletelor de tratament pentru pensionarii din Caraș-Severin​
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 08:01

A început seria a 4-a a biletelor de tratament pentru pensionarii din Caraș-Severin​

Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin a anunțat demararea celei de-a patra serii de bilete de tratament pentru anul 2025. Pensionarii...

A început seria a 4-a a biletelor de tratament pentru pensionarii din Caraș-Severin​
Săptămâna Luminată cu obiceiuri şi tradiţii multiple
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 07:11

Săptămâna Luminată cu obiceiuri şi tradiţii multiple

Săptămâna Luminată, care începe imediat după Duminica Paștelui, reprezintă o perioadă sacră și plină de bucurie pentru toți...

Săptămâna Luminată cu obiceiuri şi tradiţii multiple
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 06:00

Moldova Nouă primește 5 milioane de euro prin Programul Regional Vest pentru modernizarea centrului orașului

Moldova Nouă modernizează centrul orașului cu 5 milioane de euro: 11 spații publice vor fi transformate prin fonduri europene. Un amplu proiect...

Moldova Nouă primește 5 milioane de euro prin Programul Regional Vest pentru modernizarea centrului orașului
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 20:00

Investigaţii gratuite în prag de sărbători. Caravana cu Medici din Timişoara a ajuns în Ținutul Pădurenilor

Într-o lume în care programările medicale pot dura luni de zile, în care spitalele sunt sufocate, iar medicina urbană pare tot mai departe de...

Investigaţii gratuite în prag de sărbători. Caravana cu Medici din Timişoara a ajuns în Ținutul Pădurenilor
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 13:00

Caraș-Severin: 10 mănăstiri de vizitat în minivacanța de Paște

Asociația Banatul Montan le propune turiștilor în această mini vacanță un tur al celor mai cunoscute mănăstiri din județul Caraș Severin....

Caraș-Severin: 10 mănăstiri de vizitat în minivacanța de Paște
Actualitate duminică, 20 aprilie 2025, 09:20

Noutăți la Grădina Zoologică din Reșița: Lupi albi, lei, tigri și un pui de maimuță exotică

Grădina Zoologică „Ioan Crișan” din Reșița, inaugurată în 1965, este situată în nordul orașului, pe strada Parcului. Numele grădinii...

Noutăți la Grădina Zoologică din Reșița: Lupi albi, lei, tigri și un pui de maimuță exotică