Ascultă Radio România Reșița Live

CFR după furtună: 117 trenuri au avut 14.000 de minute de întârziere în total

Un număr de 117 trenuri au fost afectate de furtuna puternică de duminică după-amiază, înregistrându-se în total întârzieri de 14.000 de minute, a declaraţ luni, directorul general al CFR Călători, Iosif Szentes, conform Agerpres.

CFR după furtună: 117 trenuri au avut 14.000 de minute de întârziere în total

Articol editat de Valentina Adam, 18 septembrie 2017, 12:25 / actualizat: 18 septembrie 2017, 13:26

”Ieri, în jurul orei 15.30, a început la Timişoara furtuna, care, în câteva minute a făcut pagubă de peste 100.000 de lei, acoperişuri, linii de contacte, clădiri dărâmate, dar în afară de acest lucru, am avut 117 trenuri afectate de întârzieri şi peste 14.000 de minute de întârziere înregistrate din cauza acestor evenimente nedorite meteo”, a spus oficialul CFR Călători.

Potrivit acestuia, mai sunt în prezent întârzieri la câteva trenuri care vor sosi în curând în Gara de Nord, precum şi la 58 de trenuri pe regionala Timişoara şi la peste 40 pe regionala Cluj.

‘Avem şi două trenuri deviate în momentul de faţă, care au plecat de la Iaşi la Timişoara, care au fost deviate de la Vatra Dornei pe altă magistrală. Unul dintre ele se va duce prin Cluj, iar celălalţ direct la Timişoara. În aceste două trenuri avem 270 de călători, care vor primi apă şi ceai”, a precizat Szentes.

Acesta a subliniaţ totodată, că niciun călător nu a fost în pericol.

 

Furtuna de duminică a provocat 145 victime, dintre care opt persoane au decedaţ potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Fenomenele meteo extreme au afectat 212 localităţi din 15 judeţe (Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Maramureş, Mureş, Suceava, Sălaj şi Timiş).

Valentina Adam

foto: facebook CFR Infrastructura

Campania „Zilele Reciclării Deșeurilor Electrice” începe la Reşiţa
Actualitate vineri, 7 martie 2025, 17:06

Campania „Zilele Reciclării Deșeurilor Electrice” începe la Reşiţa

Campania „Zilele Reciclării Deșeurilor Electrice” începe la Reşiţa. Persoanele care predau deșeuri electrice vor primi bilete de...

Campania „Zilele Reciclării Deșeurilor Electrice” începe la Reşiţa
Sprijin pentru studenții orfani: masă caldă gratuită și reduceri de taxe la Universitatea de Medicină din Timișoara
Actualitate vineri, 7 martie 2025, 17:05

Sprijin pentru studenții orfani: masă caldă gratuită și reduceri de taxe la Universitatea de Medicină din Timișoara

Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara continuă să susțină studenții aflați în dificultate, oferindu-le sprijin...

Sprijin pentru studenții orfani: masă caldă gratuită și reduceri de taxe la Universitatea de Medicină din Timișoara
Flori de 8 Martie în piețele din Reșița: Număr scăzut de cumpărători, în ciuda ofertei variate
Actualitate vineri, 7 martie 2025, 17:00

Flori de 8 Martie în piețele din Reșița: Număr scăzut de cumpărători, în ciuda ofertei variate

Ziua Internațională a Femeii, 8 Martie, este un prilej binevenit pentru a oferi flori femeilor dragi din viața noastră. În Reșița,...

Flori de 8 Martie în piețele din Reșița: Număr scăzut de cumpărători, în ciuda ofertei variate
Lucrările de modernizare a DJ 608 între Plugova și Rusca necesită fonduri suplimentare
Actualitate vineri, 7 martie 2025, 13:10

Lucrările de modernizare a DJ 608 între Plugova și Rusca necesită fonduri suplimentare

Lucrările de modernizare a drumului județean 608, pe tronsonul Plugova – Rusca, se apropie de final, dar necesită fonduri suplimentare....

Lucrările de modernizare a DJ 608 între Plugova și Rusca necesită fonduri suplimentare
Actualitate vineri, 7 martie 2025, 08:23

Educația pentru mediu, o necesitate

Educația pentru mediu reprezintă o necesitate la nivel global. În aceste condiţii, Casa Corpului Didactic Caraș-Severin promovează educația...

Educația pentru mediu, o necesitate
Actualitate joi, 6 martie 2025, 20:16

Incident la Liceul Tehnologic Clisura Dunării din Moldova Nouă

Vineri, la Liceul Tehnologic Clisura Dunării din Moldova Nouă, un elev de 16 ani, din clasa a 9-a, a provocat panică. Acesta a pulverizat spray...

Incident la Liceul Tehnologic Clisura Dunării din Moldova Nouă
Actualitate joi, 6 martie 2025, 17:22

Judecătoria Oravița va fi reabilitată

Judecătoria Oravița va fi reabilitată, urmare a deciziei luate de conducerea Tribunalului Caraș-Severin după discuțiile cu ministrul...

Judecătoria Oravița va fi reabilitată
Actualitate joi, 6 martie 2025, 17:10

Un băiat cu tetanos a fost salvat de medicii de la Spitalul Victor Babeș Timișoara

Un băiat în vârstă de 12 ani din județul Mehedinți a fost salvat de medicii spitalului de Boli Infecţioase Timişoara, după ce s-a înțepat...

Un băiat cu tetanos a fost salvat de medicii de la Spitalul Victor Babeș Timișoara