Angajaţii disponibilizaţi de la CET Arad vor primi salarii compensatorii
Articol editat de Mirabela Afronie, 31 martie 2014, 10:05
Peste 130 de angajaţi ai CET Arad vor fi concediaţi din luna iunie a acestui an. Programul de disponibilizare a început deja, iar salariaţii vor intra din 5 mai în perioada de preaviz. Restructurarea vine pe fondul pierderilor mari înregistrate la furnizarea de apă caldă şi căldură de către societate.
Conform planului vor fi desfiinţate 153 de posturi, din care 134 ocupate şi 19 vacante. După concedierile colective vor rămâne, în cadrul centralei, 280 de posturi din 433 câte sunt în prezent. Personalul disponibilizat va beneficia de măsuri de protecţie socială, prin acordarea de plăţi compensatorii determinate conform legii. Potrivit Contractului Colectiv de Muncă, unitatea va plăti salariaţilor disponibilizaţi plăţi compensatorii în raport cu vechimea în muncă astfel: 6 salarii medii nete pe unitate pentru cei care au o vechime între 6 luni şi 5 ani, 9 salarii nete pe unitate pentru cei care au o vechime între 5 ani şi 15 ani şi 12 salarii nete pe unitate pentru cei care au o vechime de peste 15 ani.
La Arad populaţia plăteşte 307 lei pe gigacalorie, fiind unul din cele mai ridicate preţuri din ţară. Salariul mediu net în cadrul CET Arad este de aproximativ 2.700 de lei.