Cereale în flăcări
Pompierii militari din Timişoara şi pompierii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Peciu Nou acţionează la această oră (ora 13.00) pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un fost depozit de cereale din comună, la ieşirea spre Sânmartinul Sârbesc. Din primele informaţii, acolo ard resturi vegetale depozitate în fostul CAP din localitate. Pompierii detaşamentului 2 Timişoara intervin cu două autospeciale cu apă. Deocamdată nu se cunoaşte ce a provocat incendiul, ne-a declarat primarul din Peciu Nou, Ioan Fărcălău. Acesta nu exclude posibilitatea ca focul să fi fost provocat, întrucât clădirea dezafectată nu este alimentată la reţeaua de curent. Au ars mai mulţi baloţi de paie, iar acoperişul clădirii a fost distrus. Intervenţia pompierilor a fost îngreunată de rafalele de vânt.
Articol editat de Mirabela Afronie, 4 noiembrie 2014, 13:23

(Sebastian Dragomir)