Cenaclul „Anotimpuri” reia seria „Conferințelor de vineri”!
Articol editat de Mirabela Afronie, 25 septembrie 2014, 07:00
Cenaclul „Anotimpuri”, va relua seria „Conferințelor de vineri” începând cu data de 26 septembrie. Stagiunea de toamnă va fi redeschisă de la ora 18, în sala de conferinţe a Teatrului Municipal Lugoj, cu conferinţa „Medicina paleativă, între profesie şi misiune”. Tema va fi susținută de medicul neurolog Mircea Şerpe, șeful secției de paleație din cadrul Spitalului Municipal Lugoj. Moderator al întâlnirii va fi poetul Ion Oprişor, coordonatorul cenaclului literar „Anotimpuri” al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj.
(Ion Moldovan)