Cei mai pricepuţi sanitari
Articol editat de Mirabela Afronie, 30 mai 2014, 18:21
În această dimineaţă a avut loc faza judeţeană a Concursului „Sanitarii pricepuţi” organizat de filiala Caraş-Severin de Cruce Roşie în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar judeţean. La secţiunea „liceu”, locul întâi a fost câştigat de echipajul Liceului pedagogic „C. D. Loga” din Caransebeş, locul doi de Liceul „Traian Lalescu”-Reşiţa iar locul trei a fost ocupat de elevii liceului „Mihai Novac” din Oraviţa. Echipajul din Caransebeş va participa în luna august la faza naţională a acestui concurs. La secţiunea „gimnaziu”, cîştigători au fost desemnaţi elevii Şcolii gimnaziale nr. 7 , urmaţi de cei ai Liceelor „Mircea Eliade” şi „Traian Lalescu „- toate din Reşiţa. În acest an , pentru categoria gimnaziu nu se organizează faza naţională.
Sursa foto:www.cronicadeiasi.ro