Ascultă Radio România Reșița Live

Cei 15 kilometri din A1 Lugoj-Deva ar putea să nu fie deschişi în 2016. De vină ar fi birocraţia

 

Cei 15 kilometri din A1 Lugoj-Deva ar putea să nu fie deschişi în 2016. De vină ar fi birocraţia

Articol editat de Mirabela Afronie, 21 decembrie 2016, 21:06

 Refuzul de viză pentru Recepţia la terminarea lucrărilor, este invocat de faptul că „dispoziţiile legale, așa cum sunt prevăzute de Legea 10/1995, recent modificată și republicată în septembrie 2016, nu fac referire în mod expres la recepţionarea parţială, ci doar asupra unor lucrări prevăzute într-un contract”. Regulamentul de recepție aprobat prin H.G. 273/1994 nu a fost încă actualizat, drept pentru care se vor putea naște multe interpretări ulterioare dăunătoare companiei. Astfel, „efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor, investitorul, în speţă Compania, va fi pusă în posesie, iar toate riscurile dării în funcţiune a unor părţi din lucrare, fără a se respecta prevederile legale, vor fi preluate tot de Companie„.

În acest caz, „contractul este un tot unitar şi nu a fost elaborat şi întocmit pentru a putea fi monitorizat separat, adică o parte în perioada de garanţie şi o parte în perioada de execuţie. Potrivit art. 52, alin. (11), lit. b) din Legea finanţelor publice, nr.500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, recuperarea avansului se face potrivit prevederilor contractuale. Astfel, având în vedere faptul că este guvernat de prevederile FIDIC, recuperarea avansului se va face justificat şi prin deducere din Certificatul de plată, până la data emiterii Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor. Dispoziţiile legale menţionate, raportate la decizia care a fost transmisă pentru acordarea vizei de legalitate, crează dificultăţi în ceea ce priveşte modalitatea de recuperare a avansului, ţinând cont de faptul că momentul la care trebuie raportată recuperarea avansului nu este cert în situaţia mai multor recepţii la terminarea lucrărilor„.

 Deciziile pe care le va lua Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA cu privire la acest proiect vor fi comunicate opiniei publice, se precizează în comunicatl primit la redacţie.

 

Opt din zece români returnează ambalajele cu simbol SGR; jumătate sunt motivați de recuperarea garanției plătite (studiu)
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 15:51

Opt din zece români returnează ambalajele cu simbol SGR; jumătate sunt motivați de recuperarea garanției plătite (studiu)

Potrivit unui nou studiu realizat de Reveal Marketing Research, opt din zece români (82%) declară că returnează toate ambalajele marcate cu...

Opt din zece români returnează ambalajele cu simbol SGR; jumătate sunt motivați de recuperarea garanției plătite (studiu)
O nouă atracție turistică la Paralela 45: Prinde contur pasarela suspendată din apropierea Cascadei Bigăr
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 15:50

O nouă atracție turistică la Paralela 45: Prinde contur pasarela suspendată din apropierea Cascadei Bigăr

Lucrările pentru construirea unei pasarele suspendate în zona Cascadei Bigăr au fost demarate, marcând începutul unei noi investiții care...

O nouă atracție turistică la Paralela 45: Prinde contur pasarela suspendată din apropierea Cascadei Bigăr
Un singur centru temporar pentru sacrificarea mieilor solicitat în Caraş-Severin
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 15:47

Un singur centru temporar pentru sacrificarea mieilor solicitat în Caraş-Severin

Un singur centru temporar pentru sacrificarea mieilor solicitat în Caraş-Severin. Acesta va fi amplasat în Piața Agroalimentară Nord din...

Un singur centru temporar pentru sacrificarea mieilor solicitat în Caraş-Severin
Târgul de Paști, ediția 2025, la Arad
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 14:40

Târgul de Paști, ediția 2025, la Arad

O nouă ediție a Târgului de Paști va fi organizată în Piața Catedralei din municipiului Arad. Târgul se va desfășura în perioada 11 – 24...

Târgul de Paști, ediția 2025, la Arad
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 07:53

Lugoj: Ceasul electric construit în 1924, complet restaurat și repus în funcțiune

Ceasul electric din centrul Lugojului, construit în 1924, a fost restaurat și reamplasat la locul său de onoare. Finalizarea lucrărilor a fost...

Lugoj: Ceasul electric construit în 1924, complet restaurat și repus în funcțiune
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 16:40

Ioan Popa: „Suntem în cursă contra cronometru”

Consilierii locali din Reșița s-au întâlnit în ședință de îndată, pentru că s-a ajuns la o cursă contra cronometru. Au fost dezbătute,...

Ioan Popa: „Suntem în cursă contra cronometru”
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 16:38

Aquatim preia oficial serviciul de apă-canal din Lugoj

Serviciul public de apă-canal din municipiul Lugoj a fost transferat oficial către Aquatim, operatorul regional al serviciilor de apă și...

Aquatim preia oficial serviciul de apă-canal din Lugoj
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 16:31

Castelul Corvinilor, din nou în topul destinațiilor culturale din România în 2025

Castelul Corvinilor din Hunedoara continuă să atragă atenția la nivel național, clasându-se pe locul al treilea în competiția „Destinația...

Castelul Corvinilor, din nou în topul destinațiilor culturale din România în 2025