Caraș-Severin, Timiș și Arad au cele mai multe cazuri de rujeolă
Numărul cazurilor confirmate de rujeolă a ajuns la 8000 în România. Potrivit Centrului Național de Supravegehere și Control al Bolilor Transmisibile, epidemia este extins la nivelul întregii țări, cele mai multe cazuri fiind semnalate în județele Timiș, Caraș-Severin și Arad.
Articol editat de Radio Resita, 16 iulie 2017, 09:00
Județele cu cel mai mic număr de îmbolnăviri sunt Vrancea, Botoșani și Maramureș. Trei sferturi din totalul de îmbolnăviri au apărut la copii cu vârste sub 10 ani, cea mai afectată grupă fiind cea de 1-4 ani, în care s-au înregistrat peste 3.100 de cazuri. Epidemia de rujeolă care s-a declanșat în țara noastră la sfârșitul anului trecut a făcut până acum treizeci și una de victime.
Vaccinarea rămâne singura metodă de protejare în faţa rujeolei, făcând diferenţa dintre viaţă şi moarte. Radio România, prin toate studiourile regionale va derula între 17 şi 28 iulie, o campanie de informare a părinţilor asupra necesităţii vaccinării.