Căpriorii în bătaia puştii
Articol editat de Gerhard Chwoika, 2 iunie 2015, 13:00
Sezonul de vânătoare la căpriorul de selecţie s-a deschis în toate fondurile cinegetice din Caraş-Severin. Astfel, conform legii, vânătorii pot recolta exemplarele masculi până la data de 15 octombrie. Fiecare asociaţie de profil are stabilită un număr maxim de exemplare ce pot fi împuşcate în acest sezon pe fondurile cinegetice avute în administrare. Vânătoarea la căprior se face individual, titularul autorizaţiei fiind însoţit în permanenţă de ranger, care indică şi exemplarul ce urmează să fie extras. Se recoltează cu precădere căpriorii ce prezintă defecte vizibile, sunt bolnavi sau subdezvoltaţi, indiferent de mărimea corporală sau de dimensiunea coarnelor. Pentru a putea participa la o astfel de vânătoare, solicitanţii trebuie să deţină obligatoriu permis de port armă, carnet de membru AJVPS cotizaţia achitată la zi, precum şi asigurarea împotriva accidentelor pe anul 2015-2016.
Sursa foto: blajinfo.ro
(Hardy Cvoica)