Cadavrul unui bărbat, descoperit după două zile în curtea spitalului din Lugoj

Articol editat de Mirabela Afronie, 1 decembrie 2015, 19:32
Cadavrul unui bărbat a fost descoperit, în această seară, în curtea Spitalului Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj.
Din primele informaţii se pare că bărbatul a murit în urmă cu două zile şi nu figura ca pacient internat într-una din secţiile spitalului. Martorii spun că acesta era cunoscut printre oamenii fără adăpost din oraş. Cadavrul a fost descoperit în apropiere de clădirea fostului crematoriu, de un copil care a sărit gardul instituţiei pentru a ajunge mai repede în spital. La faţa locului a sosit un echipaj de poliţie, însoţit de un criminalist care a efectuat cercetări pentru a stabili cum s-a produs tragedia. Incidentul are loc în condiţiile in care Primăria Lugoj a anunţat că este pregatită să deschidă adăpostul de noapte pentru oamenii străzii, amenajat în una din fostele clădiri administrative din spatele secţiei TBC.
Sursa: lugojonline.ro
Foto: ARHIVA www.canal2.md