Benzinării pe autostrăzile din… vest
Articol editat de Gerhard Chwoika, 16 iulie 2015, 13:00 / actualizat: 16 iulie 2015, 20:10
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a semnat contractul pentru construirea de benzinării pe autostrada A1. După inaugurarea autostrăzii Deva – Sibiu şoferii care aleg să folosească şoseaua de mare viteză vor avea la dispoziţie şi spaţii în care să fie asigurate servicii minime ca alimentarea cu carburant sau comercializarea de produse alimentare şi non – alimentare. Astfel staţii de carburant vor fi amplasate pe lotul 1 al autostrăzii Nădlac – Arad, lotul 4 Lugoj – Deva şi loturile 6 şi 8 Orăştie – Sibiu. Termenul de finalizare al acestora, conform contractului, este luna octombrie a acestui an, a afirmat Narcis Ştefan Neaga, director general al CNADNR SA. (Hardy Cvoica)
Sursa foto: business24.ro