Baza sportivă de la Jupa a fost racordată la reţeaua electrică
Articol editat de Mirabela Afronie, 24 decembrie 2013, 12:28 / actualizat: 24 decembrie 2013, 15:28
Consilierii locali din Caransebeş au aprobat, la ultima şedinţă de lucru, realizarea lucrărilor de racord în baza sportivă, de către Enel Distribuţie Banat, pentru a putea fi folosită, de la începutul anului viitor, în activităţile sportive ale şcolii din satul aparţinător municipiului.
Proiectul, în valoare de 600.000 de lei, a fost început din fonduri guvernamentale şi a fost finalizat cu bani de la bugetul local. Baza sportivă dispune de un teren multifuncţional pentru fotbal, baschet, handbal şi volei, dotat cu instalaţie de nocturnă.