Bărbat din judeţul Arad reţinut pentru crimă
Articol editat de Mirabela Afronie, 22 decembrie 2013, 18:18
Procurorul de caz Codrin Gavra de la Parchetul Tribunalului Arad a declarat pentru MEDIAFAX că suspectul are antecedente penale, pentru că ar mai fi bătut-o de câteva ori pe femeie, atât în timpul căsătoriei, cât şi după divorţ, având pe rol un proces pentru vătămare corporală şi violare de domiciliu.
Sâmbătă seară, la fel ca în alte dăţi, a urmărit-o pe stradă pe fosta soţie. Avea asupra sa un cuţit de bucătărie şi a înjunghiat-o de trei ori în gât şi de două ori în inimă. Femeia, în vârstă de 33 de ani, a murit pe loc în urma rănilor suferite, a declarat procurorul.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru omor calificat.