[AUDIO] Banatul Montan stinge lumina stând acasă!
În acest sfârşit de săptămână va fi marcată Ora Pământului.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 27 martie 2020, 13:00 / actualizat: 27 martie 2020, 18:11
Asociaţia „Euroland Banat” din Reşiţa se alătura celor peste un miliard de oameni din întreaga lume care, pentru o oră vor stinge lumina.
Fiindcă situaţia actuală nu permite evenimente în aer liber şi în grup, în seara de sâmbătă, 28 martie între orele 20.30 şi 21.30 asociaţia cărăşeană îndeamnă pe fiecare, individual sau în familie, să stingă lumina, să oprească aparatele consumatoare de energie care nu sunt absolut necesare şi să îndrepte un gând bun către planetă, în semn de solidaritate şi recunoştinţă, „stând în casă, Banatul Montan stinge lumina„, a transmis pentru Radio Reşiţa Andrei Szabo – preşedintele asociaţiei din municipiul de pe Bârzava.