[AUDIO] Suprafaţa fondului forestier din Caraş-Severin este în creştere
Articol editat de Gerhard Chwoika, 27 ianuarie 2014, 14:12 / actualizat: 27 ianuarie 2014, 18:04
Suprafaţa totală a pădurilor din Caraş-Severin este de peste 400.000 de hectare. În ultimile 12 luni, fondul forestier, atât public cât şi privat, a cunoscut o creştere semnificativă, susţine Mihai Bona – purtătorul de cuvânt al instituţiei. Justificarea creşterii constă în faptul că o serie de proprietăţi private cu altă categorie de folosinţă, precum terenuri arabile sau fâneţe, neexploatate, sunt în prezent împădurite cu diferite specii de pomi.
În Caraş-Severin pădurile ocupă aproximativ jumătate din suprafaţa judeţului, motiv pentru care acesta se situează printre cele mai verzi zone din ţară, a mai spus Mihai Bona.