[AUDIO] Slatina Timiş are Serviciu Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă!
Articol editat de Mirabela Afronie, 15 noiembrie 2013, 15:59
La primăria Slatina Timiş a devenit funcţional Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă. Primarul localităţii Gheorghe Roma ne-a declarat că administraţia locală a primit ca donaţie o autoutilitară pentru stins incendii din partea comunităţii din Geel, Belgia, care ajută comuna de pe Valea Timişului de 20 de ani de zile, în baza relaţiilor de înfrăţire.
În această perioadă se lucrează la un garaj pentru maşina de pompieri, care va fi dotat cu aparatură tehnică primită tot din partea belgienilor, ne-a precizat primarul Gheorghe Roma.