Ascultă Radio România Reșița Live

[AUDIO] Mai puţin personal şi paturi la Căminele pentru persoane vârstnice în Caraş – Severin

Economii şi reducerea costurilor acolo unde este posibil este cuvântul de ordine la nivelul conducerii Consiliului Judeţean Caraş – Severin. Pe lista instituţiilor se află şi Căminul pentru Persoane Vârstnice din Reşiţa şi cel de la Sacu. În ambele cazuri, numărul paturilor este cu mult mai mare decât cel al persoanelor internate. Soluţia eficientizării este reducerea personalului şi al paturilor fără a diminua serviciile medicale acordate celor internaţi spune preşedintele Consiliului Judeţean, Romeo Dunca:

Oricum paturile erau goale, marea luptă și marele teatru, pentru că aici este teatru, să spui că Dunca este împotriva bătrânilor, este total neadevărat, sunt pentru respectarea persoanelor în vârstă, sunt pentru grija față de ele, dar nu pot să accept faptul că avem o schemă cu 170 de paturi, unde chiar dacă o parte din personalul obligatoriu pe care ar trebui să-l aibă acest așezământ nu este atins, rămâne un anumit număr de oameni care nu își au locul. Așa că haideți să-l redimensionăm, să-l aducem la un număr care este real, așa cum doamna Amzoi a explicat foarte bine, că nu este vorba doar de CPV Reșița unde am avut 95 de internați pe 170 de paturi. Mai este și așezământul de la Sacu unde la fel avem 11 sau 12 bătrâni când am putea să găzduim 30, și unde personalul este de asemenea pe schema de 30.

[AUDIO] Mai puţin personal şi paturi la Căminele pentru persoane vârstnice în Caraş – Severin

Articol editat de Caruntu Marius, 2 septembrie 2021, 12:30

Oricum paturile erau goale, marea luptă și marele teatru, pentru că aici este teatru, să spui că Dunca este împotriva bătrânilor, este total neadevărat, sunt pentru respectarea persoanelor în vârstă, sunt pentru grija față de ele, dar nu pot să accept faptul că avem o schemă cu 170 de paturi, unde chiar dacă o parte din personalul obligatoriu pe care ar trebui să-l aibă acest așezământ nu este atins, rămâne un anumit număr de oameni care nu își au locul. Așa că haideți să-l redimensionăm, să-l aducem la un număr care este real, așa cum doamna Amzoi a explicat foarte bine, că nu este vorba doar de CPV Reșița unde am avut 95 de internați pe 170 de paturi. Mai este și așezământul de la Sacu unde la fel avem 11 sau 12 bătrâni când am putea să găzduim 30, și unde personalul este de asemenea pe schema de 30.

Consilierii judeţeni ai formaţiunilor politice aflate în opoziţie nu au votat proiectul. Pentru cei şase angajaţi ale căror posturi care ar urma să fie disponibilizate, Romeo Dunca nu a oferit soluţii de reangajare în cadrul instituţiilor aflate în subordinea Consiliului Judeţean.

Etichete:
Retro Parada Primăverii 2025 la Timişoara
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 18:00

Retro Parada Primăverii 2025 la Timişoara

În cel de-al 27-lea an de existență, Retromobil Club România organizează Retro Parada Primăverii, sâmbătă, 26 aprilie – un eveniment...

Retro Parada Primăverii 2025 la Timişoara
Chirurgii de la Spitalul Judeţean din Reşiţa cer urgent a doua gardă la ATI
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 17:11

Chirurgii de la Spitalul Judeţean din Reşiţa cer urgent a doua gardă la ATI

Chirurgii de la Spitalul Județean de Urgență din Reșița lansează un apel către conducerea spitalului și autorități, solicitând...

Chirurgii de la Spitalul Judeţean din Reşiţa cer urgent a doua gardă la ATI
O săptămână și jumătate până la alegeri
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 17:07

O săptămână și jumătate până la alegeri

A mai rămas o săptămână și jumătate până la alegerile din 4 mai. Autoritățile din Caraș-Severin implicate în organizarea scrutinului, au...

O săptămână și jumătate până la alegeri
Timotion 2025: Doar 5 zile rămase pentru înscriere! Susține proiectul Asociației OncoHelp Timișoara
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 16:40

Timotion 2025: Doar 5 zile rămase pentru înscriere! Susține proiectul Asociației OncoHelp Timișoara

A început numărătoarea inversă! Mai sunt doar cinci zile până la încheierea înscrierilor pentru Timotion 2025, unul dintre cele mai mari...

Timotion 2025: Doar 5 zile rămase pentru înscriere! Susține proiectul Asociației OncoHelp Timișoara
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 15:18

Circulația tramvaielor din Reșița va fi temporar suspendată!

Circulația tramvaielor din Reșița va fi temporar suspendată în weekendul 26–27 aprilie, pentru lucrări esențiale de întreținere și...

Circulația tramvaielor din Reșița va fi temporar suspendată!
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 15:02

Fii parte din povestea Color the Village 2025. Au început înscrierile pentru Grădinari!

Astăzi, 23 aprilie 2025, Asociația Acasă în Banat a dat startul înscrierilor pentru cea de-a șaptea ediție a proiectului „Color the...

Fii parte din povestea Color the Village 2025. Au început înscrierile pentru Grădinari!
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 14:56

Timișoara: tichetele sociale pentru mame și nou-născuți pot fi utilizate până luna viitoare

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara informează beneficiarii că sumele încărcate pe tichetele sociale pe suport...

Timișoara: tichetele sociale pentru mame și nou-născuți pot fi utilizate până luna viitoare
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 14:00

Telegondolă modernă pe Semenic

Proiectul de infrastructură turistică din zona Semenic – ce include o telegondolă modernă și un nou culoar de pârtii – intră în linie...

Telegondolă modernă pe Semenic