[AUDIO] Campusul universitar de la Reşiţa, gata în curând! Dar pentru cine… ?
Articol editat de Gerhard Chwoika, 25 octombrie 2015, 14:00
După ce va fi complet renovat, campusul universitar din Reşiţa va fi unul dintre cele mai moderne din ţară. Conform conducerii Universităţii „Eftimie Murgu”, lucrările la căminul – cantină sunt pe ultima sută de metri. Acestea au avut în vedere renovarea şi extinderea clădirii căminului studenţesc, precum şi modernizarea şi dotarea cantinei şi realizarea a trei săli multifuncţionale. Potrivit rectorului, Doina Frunzăverde, lucrările au fost întârziate din cauza unor nereguli descoperite la structura de rezistenţă existentă şi a fost necesară realizarea unor consolidări. La ora actuală s-au încheiat toate licitaţiile pentru terminarea în grafic a investiţiei. Este vorba despre mobilierul din cămin şi cantină, precum şi echipamentele de bucătărie, a mai spus Doina Frunzăverde. Urmează să fie semnate contractele, iar firmele câştigătoare să livreze mobilierul respectiv echipamentele necesare.
Valoarea lucrărilor se ridică la aproximativ 5 milioane de euro, fonduri europene. (Hardy Cvoica)