[AUDIO] 5 milioane de euro pentru modernizarea campusului universitar din Reşiţa
Articol editat de Mirabela Afronie, 4 noiembrie 2013, 09:18
Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa va investi 5.000.000 de euro, bani obţinuţi printr-un proiect european pentru modernizarea campusului universitar. Proiectul presupune pe lângă extinderea spaţiilor de cazare şi construirea unor săli de lectură, săli de conferinţă, dar şi spaţii în care studenţii vor putea urmări filme. Cantina va fi cu autoservire, iar studenţii vor avea un meniu diversificat a precizat Gheorghe Popovici, prorectorul Universităţii Efttimie Murgu din Reşiţa. De asemenea, tinerii vor avea la mansardă, o sală de fitness şi un club studenţesc. Universitatea are la dispoziţie 3 ani pentru finalizarea lucrărilor.