Apele sub cotele de atenţie
Articol editat de Mirabela Afronie, 30 aprilie 2014, 12:01 / actualizat: 30 aprilie 2014, 13:18
Cursurile de apă din judeţul Caraş-Severin sunt sub cotele de atenţie şi nu există pericole iminente de inundaţii. Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor, Dorin Gavril a precizat că precipitaţii mai însemnat au căzut doar în zona Oraviţa, unde în ultimele 24 de ore s-au înregistrat cantităţi de 24 de l/mp. Conform prognozelor, debitele vor fi staţionare pe râurile din bazinele hidrografice: Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera şi Cerna. Specialiştii de la ape precizează că nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se vor situa sub cotele de atenţie.
(Sebastian Dragomir)