Ascultă Radio România Reșița Live

ANM: Vremea intră într-un proces semnificativ de răcire din 17 aprilie

Vremea va intra într-un proces semnificativ de răcire în zilele următoare, în întreaga ţară, iar probabilitatea pentru precipitaţii, sub formă de ploaie, dar şi mixte în zona montană înaltă, se va menţine ridicată până pe 28 aprilie 2024, arată prognoza de specialitate, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

ANM: Vremea intră într-un proces semnificativ de răcire din 17 aprilie

Articol editat de Valentina Adam, 16 aprilie 2024, 10:16 / actualizat: 17 aprilie 2024, 10:42

În Banat, intervalul va debuta cu o vreme extrem de caldă pentru luna aprilie, cu temperaturi maxime cuprinse în general între 28 şi 31 de grade. Răcirea va fi accentuată în 17 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de 12 grade, iar până la finalul primei săptămâni sunt prognozate valori de cel mult 13 – 15 grade. În a doua săptămână de prognoză, tendinţa va fi de încălzire treptată, astfel încât spre finalul lunii se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime în jurul a 20 de grade. Evoluţia va fi asemănătoare şi în cazul temperaturilor minime, care vor prezenta o medie de peste 11 – 13 grade, în primele două nopţi, de numai 2 – 3 grade, în 19 şi 20 aprilie, ca ulterior să crească până spre 7 – 9 grade, la finalul intervalului. Vor fi ploi în 17 şi 18 aprilie, local însemnate cantitativ, iar perioade în care va ploua sunt probabile şi după data de 21 aprilie.

În Crişana, vremea va intra într-un proces de răcire, chiar accentuată în 17 şi 18 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de 10 – 12 grade, iar până la finalul primei săptămâni sunt prognozate valori de cel mult 14 grade. În a doua săptămână de prognoză, tendinţa va fi de încălzire treptată, astfel că spre finalul lunii se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime în jurul a 20 de grade. Evoluţia va fi asemănătoare şi în cazul temperaturilor minime, care vor prezenta o medie de 11 – 12 grade, în primele două nopţi, de numai un grad – maximum două grade, în 19 şi 20 aprilie, pentru ca ulterior să crească până spre 6 – 8 grade. Ploi se vor semnala în zilele de 17 şi 18 aprilie, local însemnate cantitativ, iar perioade în care va ploua sunt destul de probabile şi după data de 21 aprilie.

În Transilvania, răcirea vremii va fi accentuată după data de 17 aprilie. Astfel, până la finalul primei săptămâni, sunt prognozate temperaturi maxime în medie de 10 – 13 grade. În a doua săptămână de prognoză, tendinţa va fi de încălzire treptată şi se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime de 18 – 19 grade. Media temperaturilor minime va fi de 8 – 10 grade, în primele nopţi, va scădea până la zero grade, în 20 aprilie, apoi va urma o creştere uşoară şi treptată, până la valori de 5 – 6 grade, la finalul intervalului. Ploi vor fi în zilele de 17, 18 şi 19 aprilie, local însemnate cantitativ, iar ulterior probabilitatea de precipitaţii se va menţine ridicată.

În Oltenia, pe parcursul zilei de marţi, 16 aprilie, vremea va fi extrem de caldă pentru această perioadă, călduroasă în timpul după-amiezelor, cu temperaturi maxime de peste 32 de grade. Răcirea va fi accentuată începând cu 17 aprilie, astfel încât în a doua jumătate a primei săptămâni sunt prognozate valori termice diurne în general de 15 – 16 grade. În a doua săptămână de prognoză, tendinţa va fi de încălzire treptată, iar spre finalul lunii se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime de 20 – 22 de grade. Totodată, media temperaturile minime va fi de peste 12 – 14 grade în primele nopţi, va scădea până la 4 – 5 grade, în perioada 19 – 23 aprilie, după care va urma o creştere uşoară şi treptată, până la valori de 7 – 8 grade, la finalul intervalului. Ploi se vor semnala începând din noaptea de marţi spre miercuri (16/17 aprilie) şi până joi dimineaţa (18 aprilie), local însemnate cantitativ. Probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine ridicată şi în zilele de 21 şi 22 aprilie, iar în restul intervalului va fi mai redusă.

La munte, în primele două zile din interval, valorile termice vor fi cu mult peste normalul climatologic, cu o medie a temperaturilor maxime pentru întreaga zonă montană de 18 – 20 de grade şi minime, în general, de 6 – 8 grade. Scăderea de temperatură va fi accentuată în zilele următoare, astfel încât vremea va deveni rece în perioada 18 – 22 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de 2 – 4 grade, iar a celor minime între -4 şi -2 grade. Spre finalul lunii, tendinţa va fi de încălzire uşoară şi treptată spre valori maxime ce vor atinge o medie de 10 grade şi minime de 2 – 3 grade. Vor fi precipitaţii (ploi, dar şi precipitaţii mixte îndeosebi în zona înaltă) în zilele de 17, 18 şi 19 aprilie, local însemnate cantitativ. Probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine ridicată şi în restul intervalului.

Program special de Paște 2025 la supermarketuri
Actualitate sâmbătă, 19 aprilie 2025, 06:55

Program special de Paște 2025 la supermarketuri

Program special de Paște 2025 la supermarketurile din România În prag de sărbători, marile lanțuri de retail din România vin în...

Program special de Paște 2025 la supermarketuri
Fundația Humanitas Pro Deo Reșița, beneficiară a programului național „Dăm Click pe România 2024″​
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 16:25

Fundația Humanitas Pro Deo Reșița, beneficiară a programului național „Dăm Click pe România 2024″​

În cadrul celei de-a doua etape a ediției 2024 a programului „Dăm Click pe România”, Asociația Ateliere Fără Frontiere a donat...

Fundația Humanitas Pro Deo Reșița, beneficiară a programului național „Dăm Click pe România 2024″​
​A început numărătoarea inversă pentru Timotion 11: înscrierile se încheie pe 28 aprilie
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 15:42

​A început numărătoarea inversă pentru Timotion 11: înscrierile se încheie pe 28 aprilie

Cea de-a 11-a ediție a Timotion, cel mai mare eveniment sportiv și filantropic din vestul României, se apropie cu pași repezi. Evenimentul este...

​A început numărătoarea inversă pentru Timotion 11: înscrierile se încheie pe 28 aprilie
Recomandările medicilor pentru Sărbători Pascale fără probleme de sănătate
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 12:32

Recomandările medicilor pentru Sărbători Pascale fără probleme de sănătate

Institutul Național de Sănătate Publică: „Moderația este cheia sănătății!” – ce trebuie să știm despre alimentație, mișcare și...

Recomandările medicilor pentru Sărbători Pascale fără probleme de sănătate
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 12:00

Vreme instabilă în vestul țării: averse, descărcări electrice și vânt puternic în următoarele ore

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică privind instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate,...

Vreme instabilă în vestul țării: averse, descărcări electrice și vânt puternic în următoarele ore
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 08:51

Accident mortal pe DN 6 la Topleț, Caraș-Severin: Un tânăr decedat și doi grav răniți

Un grav accident rutier a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02:00, pe Drumul Național 6 (DN 6), în afara localității...

Accident mortal pe DN 6 la Topleț, Caraș-Severin: Un tânăr decedat și doi grav răniți
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 08:50

Cărășenii sunt mai chibzuiți de Paște

Cărăşenii sunt mai chibzuiți de Paște și își regândesc obiceiurile de consum. Astfel, tot mai mulți oameni aleg să fie mai cumpătați...

Cărășenii sunt mai chibzuiți de Paște
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 08:48

Vacanțele de Paște: ce destinații preferă cărășenii în 2025

Anul acesta pentru vacanţele de Paşte, cărăşenii preferă destinaţii atât din ţară, cât şi din străinătate. Deși sezonul estival nu a...

Vacanțele de Paște: ce destinații preferă cărășenii în 2025