Angajaţii primăriilor din Hunedoara, în grevă
Angajații din mai multe primării hunedorene, membrii ai Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație vor intra mâine în grevă de avertisment, solicitând acordarea tichetelor de masă și creșteri salariale. Greva de avertisment cu întreruperea programului în instituțiile din administrația publică locală, ca urmare a faptului că nici una din revendicările lor nu au fost soluționate în mod favorabil de Guvern, până în prezent, se va desfăşura în intervalul orar 10.00-10.30. Printre primăriile din județ în care se va protesta, se numără cele din Orăștie, Geoagiu, Beriu, Râu de Mori şi Dobra. Sindicaliștii afirmă că salariile din administrația publică sunt între 900 și 1.900 de lei, în condițiile în care unii angajații lucrează cu fonduri europene și au responsabilități foarte mari. Federația Națională a Sindicatelor din Administrație a cerut, în repetate rânduri, reglementarea și liberalizarea acordării tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toți salariații din administrație, în limita bugetelor locale. Totodată s-au solicitat creșteri salariale și pentru funcționarii publici.
Articol editat de Mirabela Afronie, 19 februarie 2015, 14:30

Sursa foto: realitatea.net
(Hardy Cvoica)